MENIU

Percheziții de amploare, în această dimineață, la primăria municipiului Iași

Foto arhivă

Procurorii DNA au descins în instituție și în locuințele mai multor suspecți. Potrivit unor surse, ar fi vorba despre un dosar de corupție, fapte ce ar fi fost săvârșite în anul 2019.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, percheziţii în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi în cadrul unui dosar în care se investighează infracţiuni de corupţie săvârşite în anul 2019.

Surse judiciare au precizat că una dintre percheziţii se desfăşoară la sediul Primăriei Iaşi.

DNA precizează într-un comunicat că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2019, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.

„Joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, se precizează în comunicat.

În cauză, spune sursa citată, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. 

Mai multe articole despre: