MENIU

Percheziții ample la cămătari. Organizatori de jocuri de noroc ilegale, reținuți

Percheziții ample la cămătari. Organizatori de jocuri de noroc ilegale, reținuți

Percheziții la organizatorii ilegali de jocuri de noroc. Polițiștii din Ilfov au organizat o acțiune care a vizat 18 bărbați care organizau în București și Ilfov jocuri de noroc ilegale, dar care împrumutau cu dobânzi extrem de mari persoanele care pierdeau la mesele organizate „le negru.” După audieri, 13 persoane au fost reținute pentru 24 de ore. 

Pentru ca rețeta să fie una perfectă, ei urmăreau persoanele care pierdeau la aceste jocuri. În momentul în care rămâneau fără sume mari de bani, se ofereau să îi împrumute.

"În perioada decembrie 2019- iulie 2020, colegii mei din cadrul investigații criminale Ilfov s-au sesizat din oficiu si au documentat activitatea infracțională a unei grupări ai cărei membri aveau ca activitate săvârșirea infracțiunii de camătă, constand în acordarea de împrumuturi bănești", a declarat Anne-Marie Ciolcă, purtător de cuvânt IPJ Ilfov.

Toți cei implicați fac parte din clanul Fildeș, cunoscut în județul de lângă Capitală pentru scandalurile pe care le provoacă.

"Au fost conduse la sediul IPJ Ilfov 18 persoane pentru cercetări, iar în urma probatoriului administrat, polițiștii ilfoveni au reținut 13 bărbați pentru 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați parchetului de pe lângă judecătoria Cornetu pentru propuneri legale", a mai spus Anne-Marie Ciolcă.

La percheziții, polițiștii au ridicat 9 autoturisme de lux, sume mari de bani, dar și mai multe probe. 

Mai multe articole despre:
camatar