MENIU

Pentru şpăgile date de studenţii de la Medicină, pacienţii ajung să plătească cu viaţa

<p><strong>Rezidenţiat 2019</strong></p>

Cazul celor şase profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, trimişi în judecată pentru luare de mită, arată consecinţele dramatice care pot să apară după ce studenţii, care şi-au plătit examenele, ajung să profeseze. Procurorul care a instrumentat acest dosar susţine că s-au înmulţit cazurile de malpraxis din cauza slabei pregătiri a medicilor.

“(...) sub aspectul modului de pregătire didactică/practică pun sub semnul întrebării acumularea cunoştinţelor necesare pentru tratarea pacienţilor, fapt încurajat şi de către cadrele didactice care sunt de asemenea, practicieni în domeniul medical şi care astfel îşi încalcă şi jurământul depus cu ocazia intrării în profesie. (...) că urmare a unei pregătiri deficitare în prezent s-au înmulţit în mod semnificativ cazurile de malpraxis, această pregătire fiind cauzată şi de către cadrele didactice care încurajează studenţii în acest sens, primind cadouri sau sume de bani de la aceştia pentru a le facilita promovarea examenelor formal (...)”., spune procurorul.

În cazul studenţilor din Craiova, profesorii ar fi primit bani şi cadouri pentru a-i lăsa să copieze.

,,Student: Dani, salut! Tu ai vorbit cu cineva în privinţa paleologiei? Mă refer dacă ştii ceva de profă, cum …procedează.
Daniel Gabriel: Am vorbit cu Giorgiana, de la grupa 2. Şi ei i-au dus un buchet de flori şi o pereche de cercei. Şi i-a trecut pe toţi.
Student: Mie-mi zise ăsta, Dani, Motanu’ din grupa 1, ştii? Că la el au trecut tot aşa, toţi. Bă, frate, şi AMAR n-a ştiut o boabă. Bă, o boabă. Îţi dai seama că nu sunt toţi genii din gupa aia. Şi l-a trecut frate cu 5, mânca-ţi-aş. N-a ştiut nici hematia, nici aia, să-i zică.''

O profesoară ar fi ieşit chiar din sală pentru a-i lăsa pe studenţi să copieze. În schimbul favorului, aceştia i-ar fi cumpărat o bijuterie de 400 de lei.

Iulia: Sunt studentă la Moaşe. Noi avem acum examen.
Profesor: Da.
Iulia: Şi v-am sunat să v-anunţăm că am terminat.
Profesor: Aţi terminat. Gata! Vin şi eu.
Iulia: Da. Bine, bine. La revedere!

În total, şase profesori de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Craiova sunt judecaţi pentru luare de mită.