SFÂNTA CUVIOASA PARASCHEVA: Sute de pelerini au avut nevoie de AMBULANȚĂ
SFÂNTA CUVIOASA PARASCHEVA. Un număr de 250 de persoane care au participat la manifestările religioase din aceste zile, de la Iași, au necesitat îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău în timp ce așteptau la rând pentru a se închina la racla cu moaștele Sf. Cuvioase Parascheva, scrie Agerpres.
SFÂNTA CUVIOASA PARASCHEVA. Marius Țăranu, ofițerul de presă al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău a declarat luni, pentru AGERPRES, că, în cele trei zile de la începerea pelerinajului, 250 de persoane au primit îngrijiri medicale, 16 dintre acestea necesitând transportarea la spital.
În majoritatea situațiilor, pelerinii au primit asistență medicală de specialitate după ce au acuzat stări de rău cauzate de oboseală, lipsa unei alimentații corespunzătoare, dar și de afecțiuni medicale mai vechi.
În cele trei zile de pelerinaj, aproximativ 120.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, care a fost scoasă din Catedrala Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pe un baldachin special amenajat în curtea mitropolitană. Pentru a se ruga la moaștele sfintei, pelerinii au așteptat la rând, în medie aproximativ două ore.
Mai multe pe Agerpres