MENIU

Paznic BĂTUT după ce le-a cerut clienților unui magazin să poarte mască - 2 persoane, reținute

Agent de pază, agresat de clienți

Două persoane, o femeie și un tânăr, au fost reținute pentru 24 de ore după ce au bătut și înjurat un agent de pază de la un magazin din Ploiești pentru că le-a atras atenția că nu poată mască de protecție.

Incidentul s-a produs miercuri, în jurul prânzului.

”La data de 09 iunie a.c, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că în incinta unei societăți comerciale din zona de sud a orașului, în urma unui conflict spontan, ar fi avut loc o agresiune asupra unui agent de pază. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din primele cercetări au stabilit faptul că la intrarea în societatea comercială, trei persoane (două femei și un tânăr) ar fi fost atenționate că nu purtau mască de protecție, moment în care aceștia s-ar fi manifestat agresiv față de agentul de pază, lovindu-l și adresându-i injurii”, a transmis IJP Prahova.

Cei doi vor fi cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, potrivit realitateadeprahova.net