MENIU

Patru traficanți de droguri din Iași, arestați preventiv - Ar fi vândut stupefiante și liceenilor, personal, la petreceri

Patru traficanți de droguri din Iași, arestați preventiv - Ar fi vândut stupefiante și liceenilor, personal, la petreceri

Patru persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată.

 

Patru traficanți de droguri au fost reținutți pentru 30 de zile, suspectați că vindeau stupefiante inclusiv elevilor de liceu. Aceștia le livrau drogurile personal, la petrecerile liceenilor. După reținerea pentru 24 de ore a urmat decizia  judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT transmis sâmbătă, din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că cei reținuți au comercializat drogurile de risc şi mare risc inclusiv către consumatori minori, elevi ai unor licee din municipiul Iaşi, interacţiunile între dealeri şi clienţi realizându-se faţă în faţă, preponderent pe parcursul unor evenimente private (petreceri), a precizat DIICOT.

Decizia vine și după descinderile din luna septembrie la o fabrică din Miroslava care producea uleiuri şi produse din canabis. Potrivit investigaţiilor din acest caz, firma CanX CBD din Miroslava furniza produse din cannabis către 28 de firme din toată ţara, O parte dintre aceste produse erau folosite de exemplu şi la fabricarea de jeleuri. Un tip de jeleuri produs de către firma din Iaşi ar fi dus la îmbolnăvirea unor copii din Roman. Cei trei copii au fost transportaţi la spital după ce ar fi mâncat jeleuri cu canabis. Procurorii DIICOT Iaşi împreună cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au făcut, în septembrie 2023, 121 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Iaşi, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamţ, Bacău, Braşov, Constanţa, Cluj, Maramureş, Dolj, Brăila, Galaţi, Vrancea, Argeş, Buzău, Botoşani, Suceava, Timiş, Arad, Mureş, Harghita, Vaslui şi în municipiul Bucureşti, într-o cauză vizând constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. 

La data de 03.11.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, trafic de droguri de risc, respectiv   trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În sarcina primului inculpat s-a reținut că, pe parcursul anului 2023, a deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) și de mare risc (ecstasy).

Cel de al doilea inculpat, a fost prins în flagrant, la data de 02.11.2023, pe raza unei comune din județul Iași în timp ce comercializa cantitatea de peste 55 grame canabis.

Cu privire la ceilalți doi, din cercetări a rezultat că, pe parcursul anului 2023, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, au vândut diferite cantități de 3-CMC, drog de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de cristal.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpații au comercializat drogurile de risc și mare risc inclusiv către consumatori minori, elevi ai unor licee din municipiul Iași, interacțiunile între dealeri și clienți realizându-se față în față, preponderant pe parcursul unor evenimente private (petreceri).

La data de 02.11.2023 au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate 274 de comprimate de ecstasy, 52 de grame de amfetamină, 17 grame 4-CMC, 97,2 grame de canabis și 85 de grame de hașiș, mai multe cântare electronice de mare precizie, telefoane mobile, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul  Tribunalului Iași, a dispus de arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de către Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, mai precizează DIICOT.