MENIU

Încă o bilă neagră pentru Parlament. Se opune recompenselor financiare pentru avertizori

<p>Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chirițoiu</p>

Consiliul Concurenței a propus ca instituția pe care o conduce să-i recompenseze cu 1% din valoarea amenzilor pe cei care vin cu sesizări ce se dovedesc corecte. Parlamentul se opune, însă.

Posibilitatea de a recompensa financiar persoanele care oferă informații despre încălcarea legii nu se bucură de sprijin din partea oficialităților și este posibil ca acest lucru să nu fie aprobat în Parlament, a afirmat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

"Propunerea noastră era, imitând ceea ce fac colegii din Ungaria, să dăm un procent din amendă, până la maximum 100.000 de euro. Aici văd reținere și din partea Guvernului. Și în cadrul discuțiilor din Senat a fost reținere față de această componentă. La minim, cred că vom reglementa mai clar protecția identității acestor avertizori. Nu sunt convins că vom obține în Parlament și posibilitatea de a-i recompensa financiar", a spus Chrițoiu.

Președintele Consiliului Concurenței a declarat, la începutul lunii octombrie, că instituția pe care o conduce dorește să-i recompenseze cu 1% din valoarea amenzilor, dar nu mai mult de 100.000 de euro, pe cei care vin cu sesizări ce se dovedesc corecte. Propunerea urmează să fie trimisă sub formă de amendament către Parlament, la Legea Consiliului Concurenței.

Mai multe articole despre:
parlament parlamentari Consiliul Concurenţei