Pățania unui fost primar, după ce a cumpărat pui la rotisor de la supermarket: „Pe lângă faptul că e crud, să mai aibă și penele pe el?" - FOTO
Un bărbat din Huși a avut parte de o experiență neplăcută la cină. Acesta a cumpărat doi pui la rotisor însă când a ajuns acasă a văzut că erau aproape cruzi și plini de pene. Clientul cu pricina este chiar un fost primar din județul Vaslui. Nervos, acesta a postat imaginile pe o rețea socială.
Acesta susține că de vină nu este neapărat magazinul, ci angajatul care a preparat puii, potrivit Vremea Nouă.
Sursa foto: Vremea Nouă
„Eu, luni, mă duc la Protecția Consumatorului Vaslui cu puiul așa cum îl vedeți, să îi întreb dacă e frumos așa ceva. Pe lângș că puiul e crud, sș mai aibș și penele pe el? Îmi pare rău să spun, dar m-a luat de la stomac. Am zis că mâncăm și noi în seara asta, dar iată! Doi pui am cumpărat, dar nu pot să cred cum e tratat cumpărătorul. Poate mânca un copil din așa ceva", a spus Sandu Vasilache, fostul primar de la Duda Epureni.
Acesta a menționat că nu știe cui aparține vina, dar că cineva trebuie să fie tras la răspundere pentru acest lucru.
„Apoi, eu mai am o variantă. Poate retailerul nu e vinovat, ci angajatul care a fãcut asta. Că poate angajatul nu îsi face datoria, iar pe calea aceasta află și sefii lui, ca să îl atentioneze să facă treabă serioasã, pentru că mănâncă oamenii și se pot îmbolnăvi”, a adăugat el.
Prin postarea lui care a devenit rapid virală, fostul edil speră ca mesajul să ajungă la superiori dar și la oameni pe care îi îndeamnă să fie atenți la ce cumpără.