PAŞTE sau PAŞTI. Cum este, de fapt, corect? Toată lumea pronunţă greşit!
Paşte sau Paşti? Cum e corect? Lingviştii şi dicţionarele explicative spun că ambele forme sunt acceptate ca fiind corecte. Teologii ortodocşi, în schimb, arată că doar varianta la plural respectă tradiţia religioasă autentică.
Cuvântul "Paște", care a intrat în firescul exprimării cotidiene în limba română, ar fi greșit, spun teologii ortodocși.
În timp ce feţele bisericeşti atrag atenția că exprimarea corectă pentru Sărbătoarea Sfintelor Paști este în "forma exclusivă de plural", și anume Paști, lingviştii sunt mai îngăduitori.
PAŞTE sau PAŞTI? Cum e corect? Regretatul lingvist George Pruteanu ne scoate din această dilemă.
"Multă lume m-a întrebat cum se spune corect: Paşti sau Paşte. Răspund pe scurt astfel: sărbătoarea are în originile sale – dacă trecem de etapa ebraică "pesah" – şi acea azimioară numită pască (dupa opinia etnologului Simion Florea Marian; alţi cercetători sunt de părere că mielul jertfit purta acest nume, de "pască"). La plural, acest cuvînt face "paşti": o pască, două paşti, conform unei alternanţe obişnuite în româneşte, cum e şi în verbul a paşte: "să pască, să paşti" sau a naşte: "să nască, să naşti" etc. Aşadar, Paşti e pluralul de la pască. Resimţit, în mod normal, ca un plural, vorbitorii au căutat, cînd era vorba de sărbătoarea într-ale cărei zile ne aflăm, au căutat singularul, şi astfel a fost derivat singularul "Paşte", spunîndu-se, firesc, fie "sărbătorile de Paşti", fie "sărbătoarea Paştelui". Amîndouă formele sunt la fel de corecte, şi alte subtilităţi pe această temă nu au substanţă, e o falsă problemă", explica regretatul George Pruteanu.
"Spre a vă convinge suplimentar că aceste două forme sunt folosite aleatoriu, ori una ori alta, fără vreo deosebire de sens, am cules din din Dicţionarul limbii române al Academiei (dicţionarul tezaur), cîteva atestări ale cuvîntului în limba veche, unde le găsim în mod egal pe amîndouă. La Coresi aflăm "Paştile" ("Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie"), ca şi la Varlaam ("mieluşelul Paştilor"), dar în marea Biblie de la 1688 găsim "Paştele" ("Va face Paştele Domnului în luna a doua într-a patrasprăzecea zi"). Venind mai încoace, la Coşbuc găsim "Paşti" ("Era după Paşti şi era un timp bun"), dar la Negruzzi, Hasdeu sau Delavrancea, "Paştele": iată un citat din Hasdeu: "Ţara mai întîi de toate; Paştele mai pe urmă!"). Şi la scriitorii moderni găsim ambele forme, aşa că, repet, sunt deopotrivă corecte, una fiind percepută ca singular, alta ca plural.
PAŞTE sau PAŞTI? "În aceeaşi ordine de idei, aş mai avea de adăugat că există şi un nume de persoană, destul de frecvent în multe ţări, inclusiv a noastră, legat de sărbătoarea Paştelui. E vorba de numele Pascal, foarte obişnuit în româneşte sub forma Pascu. Iniţial, el era atribuit îndeobşte celor născuţi în această perioadă. Originea numelui e uşor depistabilă: ea se află în adjectivul latinesc paschalis (derivat din substantivul pascha) şi care înseamnă "pascal", "de Paşti", ceva care ţine de sărbătoarea Paştilor. În documente româneşti, numele Pascal apare de pe la 1428, iar la 1441 găsim deja varianta autohtonă Pascu", conchidea acesta.
Aşadar, Paşte sau Paşti? In DOOM si DEX gasim precizarile de mai jos, in legatura cu substantivul propriu “Paste/Pasti” (la care am adaugat si cuvantul “pasca”, pentru ca provine din acelasi etimon (cuvant de origine) latinesc si pentru a ne aminti ca forma corecta de genitiv-dativ este “pascăi”):
DOOM (Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane), 2005:
!paște/paști (paine sfintita) s.n.pl.art. paștele/paștile
!Paște (sarbatoare) s.propriu m.pl.Paști (doi Paști, dar pl.n. Sfintele Paști)
!pasca (prajitura, paine nedospita) s.f., g.-d. art. pascăi
DEX (Dictionarul explicativ al limbii romane) precizeaza diversele sensuri ale cuvantului si etimologia:
PAȘTI s. m. 1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea Invierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea eliberarii acestora din robia egipteana. ◊ Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. Pâine sfințită, care se împarte la biserică în ziua de Paști (1); pască. [Var.: Páște s. n.] – Lat. pascha, -ae.
PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
Prin urmare, răspunsul clar oferit de DOOM este că ambele forme – Paşte/Paşti – sunt acceptate ca fiind corecte.
Ce spun teologii ortodocşi
"Faptul că de câțiva ani, în vocabularul uzual al limbii române-la toate nivelurile și chiar și în mediul bisericesc-s-a inoculat, cu titlul de sindrom, o gravă eroare de exprimare în pronunțarea denumirii biblice a celui mai mare praznic al creștinismului: Sfintele Paști, sau Învierea Domnului, sub formă peiorativă și stranie de "Paște", ne determină să luăm atitudine, semnalând pericolul iminent de degenerare în erezie a conotațiilor biblice și dogmatice, caracteristice acestui eveniment culminant al mântuirii noastre", spune protopopul Ioan Bude de la Protoieriei Timişoara.
Termenul de "Paști", are în limbă română numai formă de plural pentru exprimarea corectă a multiplelor lui sensuri, din limbă ebraică biblică, a termenului "pesah", Sărbătoarea trecerii, sau "pesachim" = "a trecerilor".
Sărbătoarea mozaică a Paștilor cunoaște numai formă de plural, datorită multiplelor ei semnificații, pe care și le păstrează întocmai, ba chiar și le mai și sporește în creștinism.
La vechii evrei "Paștile" se mai numeau "Sărbătoarea Domnului", datorită instituirii ei divine. Tot din vremea aceea, Paștile mai poartă și denumirea de "Sărbătoarea Azimelor", din cauza că pe durată celor șapte zile de sărbătoare, la care evreii au mai adăugat una de ordin agrar, legată de începerea secerișului.
În vocabularul creștin, termenul ebraic "Paști" a fost preluat fără nici o dificultate, pentru că Patimile și Învierea Domnului, că evenimente prăznuite în cea mai deplină comuniune ecclesiala, au coincis cu Păștile evreiești.
În ceea ce privește argumentele biblice nou-testamentare despre denumirea creștină de Paști, a Sărbătorii Învierii Domnului, care a înlocuit cu succes Paștile Vechiului Testament, termenii sunt mult mai limpezi și mai fermi, iar sensul lor de o claritate incontestabilă.
Altfel, în Matei 26, 17-19 este menționată „cea dintâi zi a Azimlor", când "ucenicii lui Iisus L-au întrebat: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile? (v. 17); tot așa și răspunsul lui Iisus: "Mergeți în cetate, la cutare și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul meu este aproape; la ține vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei" (vv.18 și 19).
În Evanghelia a IV-a datele referitoare la "Paști" sunt și mai precise și mai concrete și mai explicite. Astfel, în cele trei sărbători ale „Pastilor Iudeilor", pe care le pomenește cu titlu de repere cronologice, această Evanghelie: „Si erau aproape Păștile Iudeilor și Iisus S-a urcat la Ierusalim".
Asa cum la evrei, denumirea de Pasti s-a extins, in timp, la intreaga perioada a Azimelor (14-21 Nisan), tot asa si primii crestini au trecut, treptat, de la comemorarea Sfintei Cine, la aceea a mortii si mai ales a Invierii Domnului. Comemorarea in paralel a Cinei si a Invierii in Biserica primara, cu acelasi titlu de Pasti, constituia o anticipare a ceea ce in literatura teologica de mai tarziu, se va numi „Pastile Crucii” ( adica sarbatoarea Sfintelor Patimi) si "Pastile Invierii" (comemorarea Invierii Domnului). Deci prin Pasti, crestinii Bisericii primare, ca si cei din veacurile imediat urmatoare, intelegeau atat sarbatoarea Invierii domnului cat si a Cinei celei de taina, precum si a Sfintelor Patimi, iar uneori numai comemorarea acestora.