MENIU

Pașaportul, OBLIGATORIU pentru călătoriile în Marea Britanie, de vineri - consecința Brexitului. Cine face excepție

Pașaportul, obligatoriu pentru călătoriile în Marea Britanie

Marea Britanie introduce, de vineri, obligativitatea prezentării pașaportului la intrarea în țară. Aceasta este una dintre consecințele Brexitului, până acum fiind suficientă doar cartea de identitate.

Măsura îi vizează pe toți europenii, inclusiv pe minori. 

Autoritățile au stabilit însă trei excepții de la regulă. Este vorba despre cazurile în care călătorul deţine un permis valid de muncă transfrontalier, este autorizat să primească îngrijiri de sănătate în Regatul Unit sau deţine un permis familial printr-un program UE prin care se duce la familia sa.

Dacă sejururile depășesc șase luni, în funcţie de motivul călătoriei, călătorii sunt obligaţi să ceară o viză autorităţilor britanice. Pe site-ul Guvernului britanic a fost postat un formular care permite verificarea acestei obligaţii unei călătorii.

Aceste reglementări vor fi modificate în anii următori, prin implementarea unui sistem de autorizare electronică a călătoriei, până la sfârşitul lui 2024, potrivit spotmedia.ro

 

Mai multe articole despre:
marea britanie brexit pasaport obligatoriu