MENIU

Pasajul de la Casa Presei a fost deschis oficial IMAGINI şi traseul

Pasajul rutier subteran "Piața Presei" a fost dat în funcțiune duminică în prezența primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, costul lucrării, care a început în aprilie 2014, ridicându-se la 60 de milioane de lei. 

Lucrările la pasaj au început în martie 2014 și ar fi trebuit finalizate în luna aprilie a acestui an.

Pasajul subteran de la Piaţa Presei Libere face legătura între Șos. Bucureşti – Ploieşti şi bulevardele Kiseleff şi Mărăşti.

Lungimea totală a lucrării este 740 de metri din care pasajul propriu zis are 190 m, iar rampele au o lungime de 140 m şi o lăţime de 7,8 m. Se intră în pasaj de pe Șoseaua Bucureşti-Ploieşti, din dreptul Fântânii Mioriţa şi se iese fie pe Bd. Kiseleff, fie pe Bd. Mărăşti.

În cadrul proiectului a fost construit și un nou pasaj pietonal care leagă nodul de transport de la Piața Presei Libere (capăt tramvai 41) cu aleea ce desparte Berăria H de Hard Rock Cafe. De asemenea, vechiul pasaj pietonal a fost scurtat și modernizat. 

"A început în aprilie 2014, efectiv prima săpătură. Avem o mică întârziere, de aproape două luni de zile. E din cauza rețelelor (de energie electrică — n.r.) (...) E gata, se poate circula, are în jur de 800 de metri, două ieșiri, o singură intrare, intrarea de pe București-Ploiești dinspre Fântâna Miorița", a explicat primarul general.

Oprescu a arătat că în felul acesta "30% circulația este liberă", fără ca mașinile să fie oprite la stop. Se estimează că prin pasaj vor circula 2.000 de vehicule pe oră.

"Cei care doresc să circule pe Bulevardul Poligrafiei sau Mărăști, până se obișnuiesc cu pasajul, pot să meargă pe deasupra. Încărcătura maximă va fi pe Kiseleff, unde se înregistrează 2.000 de mașini/h. Sperând ca intrarea în București să fie mult mai ușoară", a afirmat primarul general al Capitalei.

El a mai explicat că a fost desființat un stop și s-a făcut un pasaj pietonal, care ajunge la terminalul liniei de tramvai 41 și care corespunde intrării în Parcul Herăstrău.

"Urmează ca la 800 de metri să se construiască un alt pasaj pietonal transversal sub Kiseleff, care va corespunde intrării fostului Minister al Culturii, acum Muzeul Satului. Fluxul de oameni va fi mai constant din cauză că se va desființa și al doilea stop. (...) Îmi cer scuze pentru ușoara întârziere, le mulțumesc bucureștenilor pentru răbdare și să dea Dumnezeu să circule sănătoși", a declarat primarul general.

Oprescu a precizat că lucrările au costat 60 de milioane de lei.

Totodată, primarul a mai declarat că anul acesta ar urma să demareze lucrările proiectate de-a lungul timpului pe Inelul principal, respectiv o serie de trei pasaje, sub trecere la nivel, care urmează să fie construite în zonele Lizeanu, Iancului și în intersecția Tunari — Barbu Văcărescu.

La inaugurare, Oprescu, însoțit de jurnaliști, a traversat pasajul pietonal dintre terminalul liniei de tramvai 41 și intrarea în Parcul Herăstrău, pasaj care găzduiește și o expoziție de fotografie despre București.

Pentru persoanele cu dizabilități, în zona pasajului pietonal urmează să fie două lifturi, a adăugat Oprescu.

Pasajul "Piața Presei" subtraversează piața pe direcția nord — sud, pe sensul de intrare în oraș, potrivit datelor comunicate de Biroul de presă al Primăriei Capitalei.

"Legătura între șoseaua București — Ploiești și șoseaua Kiseleff se face pe două benzi de circulație. În subteran se desprinde o bandă separată, care face legătura cu bulevardul Mărăști. Circulația la suprafață se desfășoară, ca și înainte, printr-o intersecție semaforizată, cu pastilă centrală, care va asigura atât o parte dintre legăturile pietonale, cât și pe cele ale bicicletelor. Circulația pietonală din zona intrării în parcarea parcului Herăstrău se face printr-un nou pasaj pietonal, care a înlocuit vechea trecere de pietoni. Accesul la transportul public se face printr-o nouă stație, situată pe sos. Kiseleff, vechile sta

foto: Mihai Virschi 

Mai multe articole despre:
maşini imagini fotografii Pasaj Casa Presei