Pasagerii care au certificatul digital european NU mai trec prin controlul DSP din aeroport - Cine poate merge prin fluxul verde
Pasagerii posesori ai certificatului digital european nu mai trec prin controlul DSP din aeroport, a anunțat Biroul de presă al Companiei Naţionale Aeroporturi București (CNAB).
Începând de astăzi, 13 iulie, toți pasagerii care sosesc pe aeroportul Henri Coandă din țări aflate pe lista galbenă pot utiliza fluxul verde (fără control DSP) dacă prezintă un certificat digital european COVID sau un test PCR efectuat cu cel mult 72 ore înainte de îmbarcare.
Pasagerii care sosesc din țări aflate pe lista roșie pot utiliza, de asemenea, fluxul verde, dar numai dacă prezintă un certificat digital european COVID. Precizăm că certificatele digitale emise de Marea Britanie (sau în țări din afara UE) nu sunt valabile pentru accesul pe culoarul verde.
Pentru a beneficia de această facilitate, pasagerii trebuie să prezinte acest document personalului din aeroport, la punctul de acces pe culoarul verde.
„Rugăm pasagerii să își actualizeze permanent informațiile privind intrarea în țară, acestea suferind modificări frecvente. De asemenea, insistăm ca pasagerii care sosesc din țări aflate pe lista roșie sau galbenă să își completeze din timp formularul solicitat de autoritățile sanitare din România. Acesta poate fi descărcat de pe site-urile companiilor aeriene sau www.mae.ro
Având în vedere că traficul de pasageri în sezonul de vară este în creștere iar regulile impuse de pandemie prevăd controale suplimentare, timpii de așteptare pentru formalități (check-in, control de frontieră) dar și pentru preluarea bagajelor pot crește în orele de vârf; totuși, aceștia nu depășesc, de regulă, timpii de așteptare de pe celelalte aeroporturi europene. Prezența din timp, la aeroport, pentru pasagerii care urmează să decoleze, este în continuare recomandată ferm”, a precizat CNAB.