MENIU

Parlamentarii au RENUNȚAT la amendamentul care permitea unui judecător să fie procuror general! Decizia, luată în unanimitate

Justiție - imagine de arhivă

Parlamentarii au revenit, luni, asupra amendamentului la Legile justiției care permitea unui judecător să fie procuror general. Decizia a fost luată cu unanimitate și vine după un scandal-monstru în Parlamentul României ce a avut loc în urma votului de la mijlocul săptămânii trecute.

Șeful DNA, Crin Bologa, a declarat pentru HotNews.ro, că amendamentul este unul dat cu dedicație și încalcă atât Constituția, cât și principiul separării carierelor.

Prevederea a fost contestată și de către procurorii din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), dar și de procurorul general Gabriela Scutea.

„Am fost acolo ieri, alături de procurorul general, procurorul șef al DIICOT, președinta Înaltei Curți, și am rămas surprinși în momentul în care s-a adoptat acest amendament introdus de un reprezentant al minorităților care a fost așteptat trei zile ca să îl susțină. Surprinzător, când s-a supus la vot a și fost votat. Eu cred că este un amendament intuitu personae, adică cineva s-a gândit la o anumită persoană, judecător, pe care o consideră potrivită să fie procuror general al României. Da, este un amendament cu dedicație”, a spus Bologa.

Deputatul Ibram Iusein, din grupul minorităților, a propus miercuri, 28 septembrie,  în comisia specială ce dezbate legile justiției un amendament ce prevede că un judecător ar putea fi numit procuror general al României, anunță Realitatea PLUS. Comisia specială a adoptat miercuri, în ședința specială, amendamentul, iar modificarea va merge la plenul Camerei Deputaților pentru vot. Camera decizională este Senatul.

Inițiatorul amendamentului este preşedinte al Comisiei pentru culte şi minorităţi din Camera Deputaților.

Potrivit controversatului amendament, votat inițial în comisia specială, „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție era numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Secției pentru procurori a CSM, dintre magistrații care au o vechime minimă de 15 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în același mod”.