Parapantist rănit după ce s-a prăbușit pe un câmp din județul Arad. A fost solicitat un elicopter SMURD
Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care zbura cu o parapantă, s-a prăbuşit, în această după-amiază, pe un câmp aflat la peste 15 kilometri de locul de lansare. Bărbatul a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD. Medicii susțin că bărbatul a ajuns la spital conștient, însă cu răni, urmând să fie supus mai multor investigații medicale.
"Un accident în care a fost implicat un parapantist a avut loc între localităţile Şiria şi Ghioroc, în judeţul Arad. Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a agăţat de firele de transport energie electrică, la şase-şapte metri de pământ. Un şofer l-a observat şi a sunat la numărul de urgenţă 112", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.
Se pare că parapantistul se lansase de pe dealul Şiriei, pe care se află şi Cetatea Şiria, loc folosit pentru astfel de activităţi sportive.
Reprezentanţii unităţii medicale au declarat că victima a ajuns la spital în stare de conştienţă şi urmează să primească îngrijiri şi să i se facă mai multe investigaţii medicale, relatează Agerpres.
Mai multe articole despre:
arad
parapantist prabusit
parapantist ranit arad
elicopter smurd
spital
medici