MENIU

Paramedic SMURD, angajat al ISU Dobrogea, ARESTAT: a abuzat sexual o fetiță de 14 ani 

Un paramedic ISU Dobrogea a fost arestat după ce a abuzat sexual o minoră în vârstă de 14 ani

Un paramedic ISU Dobrogea a fost arestat după ce a abuzat sexual o minoră în vârstă de 14 ani. ISU Dobrogea a transmis că nu a avut niciodată abateri de natură profesională.

Un comandant echipaj și conducător autospeciale, paramedic SMURD în cadrul Detașamentului de Pompieri – Constanta Port a fost arestat, de Tribunalul Mlitar București, fiind acuzat că a abuzat sexual de o copilă minoră.

Bărbatul este acuzat, printre altele, de agresiune sexuală, racolarea minorilor în scop sexual, corupere a minorilor, pe numele său fiind emis mandat de arestare pentru 30 de zile. Bărbatul ar fi abuzat de o minoră de 14 ani.

“Admite propunerea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, formulată conform art.224 C.pr.pen. în dosarul nr.488/P/2021 privind pe inculpatul plt. adj. S.A.. În baza art.226 alin.1 şi 2 C.pr.pen. rap. la art.223 alin.1 lit. b) şi c) şi alin.2 C.pr.pen. dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu 28.05.2021 până la 26.06.2021 inclusiv, a inculpatului plt. adj. S.A. din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de agresiune sexuală prev. de art.219 alin.1 și alin.2 lit. c) C.pen. şi racolarea minorilor în scopuri sexuale prev. de art.222 alin.2 C.pen. rap. la art.221 alin.4 C.pen. (ambele privind persoana vătămată ….), agresiune sexuală prev. de art.219 alin.1 și alin.2 lit. c) C.pen., cu aplic art.35 alin.1 C.pen. şi coruperea sexuală a minorilor prev. de art.221 alin.4 C.pen. (ambele privind persoana vătămată ….), totul cu aplic. art.38 alin.1 C.pen. În baza art.226 C.pr.pen. raportat la art.230 C.pr.pen. dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului plt. adj. S.A. pentru perioada menţionată. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, inclusiv onorariul avocatului din oficiu desemnat inculpatului, rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.05.2021, ora 13.50, în prezenţa inculpatului. Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  2/2021  28.05.2021", se arată în decizia Tribunalului Militar București

"Bărbatul este angajatul ISU CT din anul 2007, fiind încadrat ca și comandant de echipaj și șofer. Până acum nu a avut niciodată abateri de natură profesională. Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța nu admite și nu încurajează astfel de comportamente, de care ne dezicem complet. Instituția noastră pune accent pe moralitate, disciplina și respect fata de oameni. La nivelul Inspectoratului s-a luat măsură suspendării raporturilor de munca ale acestuia pt 30 de zile, iar ulterior se va decide mai departe", au transmis oficialii ISU Constanța.

Mai multe articole despre:
paramedic arestat paramedic isu dobrogea