Paradoxul românesc. Oamenii au sărăcit, statul s-a îmbogățit
Situația aparent paradoxală în România. Deși produsul intern brut s-a triplat în ultimii ani, românii sunt din ce în ce mai săraci. Explicația este că încasările statului n-au crescut în mod sănătos, din creșterea consumului, ci din taxarea scumpirilor. În plus, volumul tot mai mare al importurilor a făcut ca românii să deconteze și scumpirile din alte state.
Pandemia și războiul au provocat noi crize, iar prețurile au ajuns la niveluri record. Deși salariile și pensiile au crescut, majorările au fost înghițite de inflație, iar românii sunt tot mai săraci.
Specialiștii atrag atenția că, în ciuda creșterii constante a PIB- ului, sărăcia este încă la un nivel înalt, iar surplusul de avere națională nu se distribuie egal nici între români, nici între regiuni, potrivit Realitatea Plus.
Astfel se explică și de ce tot mai mulți români părăsesc țara pentru a-și găsi de lucru în Europa. O explicație a economiștilor este că cei săraci devin tot mai săraci pe zi ce trece din cauza faptului că averea națională nu se împarte echitabil.
România este la coada clasamentului în toate statisticile Uniunii Europene privind nivelul de trai. Avem printre cei mai sărăci copii și tineri, iar șansele lor de integrare pe piața muncii din Europa sunt minimale.
Pe de altă parte, spun aceștia, polul economic al țării este regiunea București-Ilfov, unde se află 70 la sută din PIB-ul național.
Un factor care a accentuat dezechilibrele este consumul bazat excesiv pe import, în timp ce producția internă aproape că nu există. Astfel că, la capitolul importuri, România aduce marfă din afara țării în proporție de 70 la sută. Statul român a acumulat o datorie de 7.000 de euro pe persoană și 21.000 de euro pe persoană activă.