Papa Francisc, mesaj pentru liderii G20: "Onorați-vă tratatele internaționale"
Liderii lumii care participă la summitul G20, organizat timp de două zile începând de vineri la Hamburg, trebuie să acorde "o prioritate absolută" problemelor cu care se confruntă persoanele sărace şi marginalizate şi eforturilor demarate pentru încetarea războaielor, a declarat, vineri, papa Francisc. Totodată, Suveranul Pontif i-a îndemnat să-și onoreze tratatele internaționale.
"Trebuie să acordăm o prioritate absolută săracilor, refugiaţilor, suferinzilor, celor evacuaţi şi celor excluşi, fără distincţie de naţionalitate, rasă, religie sau cultură, şi să respingem conflictele armate", a afirmat papa Francisc într-un mesaj expediat cancelarului german Angela Merkel, gazda summitului G20.
Potrivit Suveranului Pontif, obiectivul summitului G20 - de a asigura o creştere economică globală mai cuprinzătoare şi sustenabilă - este "inseparabil de nevoia de a ne ocupa de conflictele în derulare şi de problema mondială a migraţiei", conform agerpres.ro. Acesta a lansat și "un apel din toată inima pentru a remedia situaţia tragică din Sudanul de Sud, bazinul Lacului Ciad, Cornul Africii şi Yemen, unde 30 de milioane de persoane nu dispun de apa şi alimentele de care au nevoie pentru a supravieţui".
Într-o frază ce ar putea fi interpretată ca o critică adusă Statelor Unite pentru retragerea din Acordul pentru climă de la Paris, Papa Francisc i-a îndemnat pe liderii G20 "să respecte şi să onoreze tratatele internaţionale şi să continue să promoveze abordarea multilaterală".
"Îi cer lui Dumnezeu să binecuvânteze întrunirea din Hamburg şi orice efort depus de comunitatea internaţională pentru a modela o nouă eră a dezvoltării umane care să fie inovatoare, interconectată, sustenabilă, respectuoasă cu mediul înconjurător şi cuprinzătoare, pentru a include toate popoarele şi toţi indivizii", a adăugat papa Francisc, în încheierea mesajului adresat liderilor G20.