Papa Francisc, mesaj incendiar pentru tinerii din toată lumea. "Nu-i ascultați pe cei mai în vârstă"
Papa Francisc i-a îndemnat pe tineri să nu renunţe la efortul de a se face auziţi şi să nu permită generaţiilor mai în vârstă să îi reducă la tăcere sau să le anestezieze idealismul. Mesajul Papei a fost făcut în duminica Floriilor catolice.
Papa Francisc i-a îndemnat pe tinerii din mulţimea adunată în faţa sa să nu se lase manipulaţi. "Tentaţia de a-i reduce la tăcere pe tineri a existat dintotdeauna", a spus Papa.
"Există multe moduri în care tinerii pot fi reduşi la tăcere, în care pot fi făcuţi invizibili. Multe moduri de a-i anestezia, de a-i face să rămână tăcuţi, să nu pună întrebări, să nu se îndoiască. Există multe moduri în care pot fi sedaţi, împiedicaţi să se implice", a adăugat Papa.
"Dragi tineri, aveţi în voi darul de a striga", a spus mai suveranul pontif îndemnându-i pe aceştia să se comporte precum cei care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor, cu ramuri de palmier şi de măslin, nu ca aceia care au cerut crucificarea acestuia, câteva zile mai târziu.
"De voi depinde să nu rămâneţi tăcuţi. Chiar dacă ceilalţi tac, dacă noi, cei mai în vârstă şi liderii, unii corupţi, tăcem, dacă toată lumea tace şi îşi pierde entuziasmul, vă întreb: "Veţi striga?", a întrebat Papa, moment în care tinerii din mulţime au răspuns: "Da!".
Cuvintele suveranului pontif, rostite în ziua în care Biserica Catolică prăznuieşte sărbătoarea Floriilor, vin la o zi după ce sute de mii de tineri americani şi susţinătorii lor au manifestat în mai multe oraşe din Statele Unite cerând un control legal mai strict asupra armelor de foc după masacrul de luna trecută de la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, statul Florida, unde au fost ucişi 17 oameni.