MENIU

Papa Francisc ar putea demisiona din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă

Papa Francisc / Sursa foto: Profi Media

Papa Francisc și-ar putea pregăti demisia din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, potrivit unor zvonuri din presa italiană. Suveranul Pontif, în vârstă de 85 de ani, se confruntă cu problemele majore de mobilitate, care l-au obligat să folosească un scaun cu rotile în ultima lună.

Zvonurile legate de demisia Papei Francisc au apărut în urma diverselor acțiuni pe care acesta le-a întreprins în ultima vreme. Informațiile au fost alimentate de faptul că Suveranul Pontif a anunțat că va participa în luna august la o sărbătoare din localitatea L’Aquila. Acolo se află mormântul Papei Celestin al V-lea, singurul Papă care și-a dat demisia, până în acest moment.

De asemenea, presa din Italia relatează că Papa Francisc și-ar pregăti terenul pentru un eventual succesor care să îi urmeze linia de conducere a Bisericii Catolice. Săptămâna trecută, Papa a anunțat 21 de noi cardinali pe care îi va numi în data de 27 august, în cadrul unei ceremonii extrem de importante. 17 dintre aceștia sunt cardinali electori, cu vârste de până în 80 de ani, ceea ce înseamnă că sunt eligibili pentru a putea participa la un eventual conclav în care să fie ales viitorul Papă.

Pontificatul Papei Francisc a început în anul 2013.  Suveranul Pontif suferă de o boală care îi provoacă dureri insuportabile la genunchi, iar din luna mai a părut în public doar în scaun cu rotile. Cu toate acestea, el le-a spus prietenilor săi că nu vrea să fie supus unei intervenții chirurgicale, din cauza reacției sale la anestezie, în luna iulie a anului trecut, atunci când Papei Francisc i s-au îndepărtat 33 de centimetri din intestinul gros.

Mai multe articole despre:
demisie Papa Francisc Papa Francisc sanatate