MENIU

Pandemia s-ar putea extinde până în 2024! Cele mai recente estimări venite de la Pfizer

Pandemia s-ar putea extinde până în 2024

Pandemia s-ar putea extinde până în 2024, potrivit reprezentanţilor companiei Pfizer.

Directorul ştiinţific al Pfizer, Mikael Dolsten, a declarat, într-o prezentare pentru investitori, că societatea se aşteaptă ca unele regiuni să continue să aibă valuri pandemice COVID-19 în următorul an sau doi. Alte ţări vor trece la stadiul „endemic", cu un număr de cazuri scăzut şi uşor de gestionat, conform Reuters.

Până în 2024, boala ar trebui să fie endemică pe tot globul, potrivit previziunilor companiei.

„Când şi cum anume se va întâmpla acest lucru va depinde de evoluţia bolii, de eficienţa cu care societatea va implementa vaccinurile şi tratamentele şi de distribuţia echitabilă în locurile în care ratele de vaccinare sunt scăzute", a declarat Dolsten: „apariţia unor noi variante ar putea avea, de asemenea, un impact asupra modului în care pandemia continuă să se desfăşoare".

Mai multe articole despre:
pandemie durata evolutie