Pandelică (ANPC): Multe plângeri vizează prețul produselor la promoție. Cum se calculează reducerile
În zona multinaționalelor, cele mai multe reclamații la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului vizează băncile. În sectorul de retail, din ce în ce mai mulți consumatori s-au plâns de prețul produselor aflate la promoție, a explicat șeful ANPC, Marcel Pandelică, la emisiunea ”Realitatea pe Net”.
”Ca număr de reclamații, pe primul loc sunt băncile”, a mai mărturisit președintele ANPC. Pandelică a adăugat că numeroase plângeri vizează furnizorii de energie. ”Sunt o serie de reclamații si pe partea de utilități... de la facturare, modul de calcul al facturii, faptul că oamenii sunt debranșați fără o informare precisă, sunt puși în situația ca furnziorul să nu aibă cunostinta că au intrat banii în contabilitate, chiar dacă plata era la zi”, a adăugat acesta.
Pe partea de furnizare a energiei gaze 798 de reclamații vizând modalitatea de calcul al facturii, decuplarea de la rețea fiind cu plata la zi, suma fiind plătita prin bancă, perceperea de taxe de conectare si deconectare, sau defectarea contorului.
În ultima vreme, ANPC primește, de asemenea, un număr mare de reclamații referitoare la prețul produselor aflate la promoții. Cumpărătorii se plâng că produsele nu sunt mai ieftine decât în mod obișnuit, însă magazinele le cresc prețul chiar înainte de reduceri pentru a anunța, apoi, că acestea s-au ieftinit.
”Trebuie cunoscut faptul că o reducere de preț se face la prețul cel mai mic practicat în ultimele 30 de zile. Probabil ca există această practică. (...) Se vede dacă produsul a stat la vânzare cu un preț, apoi înainte de promoție prețul crește. Nu mai spun de fapul că există practica înșelătoare 'produs ieftin'. Iei produsul și constați că prețul său este, de fapt, cel normal”, a explicat Marcel Pandelică.