MENIU

Pacienții suspecți de COVID-19 vor putea fi tratați în containerele speciale achiziționate de SJU Buzău

Imagine de arhivă

Pacienţii suspecţi de COVID-19  vor putea fi tratați de acum înainte în containerele achiziționate de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău. Este vorba de nu mai puțin de șase astfel de containere. În plus, au fost amenajate și spaţii suplimentare pentru triajul şi controlul pacienților.

"Având în vedere contextul epidemiologic actual, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a demarat o serie de lucrări de amenajare pentru pacienţii şi aparţinătorii care ajung la spital. Pe lângă cele patru containere existente, s-au mai achiziţionat şase containere pentru pacienţii suspecţi de COVID-19. Două dintre acestea au sosit astăzi, urmând ca celelalte patru să fie aduse până vineri. Pentru un minimum de confort, aceste containere sunt dotate cu aparate de aer condiţionat şi grupuri sanitare. De asemenea, a fost amenajat un spaţiu acoperit pentru triajul pacienţilor. În Ambulatoriul de Specialitate au fost montate două corturi pentru pacienţii şi aparţinătorii care aşteaptă să intre la consultaţii. (...) Aceste măsuri au fost luate ca urmare a intrării în sezonul rece", susțin reprezentanţii instituţiei, citați de Agerpres.

Potrivit Prefecturii Buzău, de la începutul pandemiei și până în prezent 3.726 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19, dintre care 115 au decedat.

Numai în ultimele 24 de ore au fost depistate 56 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, pacienţii având vârste cuprinse între 11 şi 83 de ani. 

Mai multe articole despre:
spital judetean buzau containere pacienti