Pacienţii cronici atenţionează că donarea de sânge a scăzut semnificativ
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a atenţionat marţi că donarea de sânge a scăzut semnificativ.
Potrivit unui comunicat de presă al COPAC, scăderea "va deveni dramatică" în condiţiile noilor restricţii de circulaţie.
"Nu ştim dacă această informaţie a ajuns şi la nivelul Comitetului de urgenţă, dar aceasta lipsă a donatorilor de sânge se traduce printr-o criză a pacienţilor cu boli rare, boli cronice sau pacienţii acuţi, lipsa sângelui va avea un impact devastator asupra întregului sistem de sănătate. De transfuzii vor avea nevoie inclusiv cazurile grave de COVID 19, care nu vor întârzia să apară. Pentru această problemă, solicităm Comitetului de Urgenţă şi Ministerului Sănătăţii să găsească urgent o soluţie pentru că va deveni cât de curând o problemă majoră a sistemului de sănătate", a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC, citat într-un comunicat de presă, informează agerpres.