Pacient cărat de pompieri cu prelata mai mult de un kilometru. Ulița satului era plină de gheață și zăpadă (FOTO)
Un bărbat cu grave afecțiuni respiratorii a fost cărat de pompieri cu prelata, prin ger, aproape un kilometru. Asta pentru că ulița satului era acoperită cu gheață și zăpadă.
Pompierii din Brad, judeţul Hunedoara, au intervenit, miercuri, pentru transportarea la spital a unui pacient cu afecţiuni respiratorii grave. Din cauza gheţii şi a zăpezii, drumul în zonă era impracticabil, pacientul fiind transportat cu o prelată de transfer mai mult de un kilometru.
”Pompierii Staţiei Brad din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Hunedoara s-au alăturat, astăzi, echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean pentru a transporta de la domiciliu la ambulanţă, apoi la spital, un bărbat în vârstă de 67 de ani, cu afecţiuni respiratorii severe, din localitatea Curcehiu, comuna Bucureşci”, a transmis, miercuri, ISU Hunedoara.
Sursa citată a precizat că pompierii şi personalul medical al ambulanţei s-au deplasat pe jos, pe o distanţă de peste 1 kilometru, accesul autovehiculelor fiind inaccesibil, drumul fiind acoperit de zăpadă şi gheaţă.
”În condiţii de temperatură foartă scăzută, echipa mixtă de intervenţie, pompieri-medici a transportat pacientul cu ajutorul unei prelate de transfer. Ulterior, barbatul a fost internat la Compartimentul de Primiri Urgenţe din municipiul Brad unde i s-a acordat tratament de specialitate”, a mai precizat sursa citat.
Pacientul este în afara oricărui pericol, sub supravegherea medicilor.