MENIU

Ovidiu Tender scapă de condamnarea din 2015, dar și de sechestrul pus pe averea sa

Tender scapă de condamnarea cu închisoare. Foto Arhivă

Judecătorii susțin că infracțiunea de instigare la abuz în serviciu pentru care a fost condamnat Ovidiu Tender a fost scoasă de sub incidența legii.

În aceste condiții, instanța a dispus ridicarea sechestrului pus pe bunurile bărbatului, precum și încetarea executării silite pentru recuperarea prejudiciilor estimate la aproximativ 30 de milioane de euro, conform deciziei date de Curtea de Apel București.

Ovidiu Tender a fost condamnat, în iunie 2015, la pedeapsa de 12 ani şi şapte luni de închisoare în dosarul Rafo-Carom, notează News.ro.

 

Judecătorii au stabilit următoarele pedepse: 2 ani şi 6 luni închisoare pentru înşelăciune, 6 ani şi 9 luni închisoare pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, 5 ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi 5 ani pentru spălare de bani.

La pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 9 luni închisoare, judecătorii au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, astfel încât Tender a primit o pedeapsă finală de 12 ani şi 7 luni închisoare.

În 2019, Ovidiu Tender a dat primul interviu de la eliberarea din închisoare. Atunci el a vorbit despre afacerile sale din Africa, o piață în continuă creștere și un continent plin de resurse, fie că este vorba despre hidrocarburi - petrol și gaz, sau aur și alte metale scumpe și pietre prețioase.

În acest interviu, Tender a vorbit despre modul în care a ajuns milionar, dar și despre planurile pe care le-a avut în Senegal, Gambia sau Guinea Bissau. La începutul anilor 2000, Ovidiu Tender a fost pentru o scurtă perioadă de timp director independent la proiectul controlat de Frank Timiș la Roșia Montana prin Gabriel Resources.

 

Ovidiu Tender: “Frank, după ce a lichidat ce avut aici, a obținut sub o sută de milioane. A avut o oportunitate să achiziționeze o participație a statului englez la o companie din Sierra Leone, care avea o concesiune de diamante. A intrat în industria asta a diamantelor, n-am avut niciun amestec, n-am avut nicio treaba cu diamantele lui Frank, dar evident, fiind rude prin actul de nășie, știam ce face. Am fost în Sierra Leone, s-a convins că activitatea în domeniul pietrelor prețioase e destinată mai mult celor care acționează de generații în acest domeniu. Fiind acolo, a vrut să facă și altele și a găsit un zăcământ de fier. A vândut diamantele și a dezvoltat fierul. În perioada respectivă, Africa nu era o zonă care să prezinte interes pentru mai marii lumii din resurse minerale. Și din cauza asta n-a fost foarte complicat să ia o concesiune. Ajunsese să aibă o companie capitalizată la 6 miliarde, pentru stat a fost formidabil. A făcut un oraș, a dublat PIB-ul, a făcut un terminal, dar a avenit criza din 2008, prețul la fier a căzut în cap și a pierdut.”

 

Sentința Curții de Apel București în cazul lui Ovidiu Tender

„Admite contestația declarată de contestatorul TENDER OVIDIU LUCIAN împotriva sentinței penale nr. 424/f/03.04.2024, pronunțate de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul penal nr. 37020/3/2023.

 

Desfiinţează sentința contestată şi rejudecând în fond:

 

În temeiul art. 595 alin.1 C.pr.pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. pen., constată dezincriminată infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen. cu referire la art.309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen. şi art. 5 C.pen. şi implicit infracţiunea de instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 297 C.pen. cu referire la art. 309 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.pen. şi art. 5 C.pen., pentru care contestatorul TENDER OVIDIU LUCIAN a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2858/16.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 862/A/08.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în dosarul nr. 8726/3/2006 (1332/2015) şi în consecinţă: (...)

Încetează executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, dispuse faţă de contestator până la concurenţa sumei de 162.993.336,8 lei, la care se adaugă majorările şi penalităţile aferente calculate potrivit sentinţei penale nr. 2858/16.12.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 862/A din data de 08.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală în dosarul nr.28726./3/2006, şi drept consecinţă:

Ridică măsurile asigurătorii instituite până la concurenţa sumei de 162.993.336,8 lei, asupra bunurilor contestatorului;

Încetează actele de executare silită cu privire la bunurile care, prin efectul confiscării speciale, nu au trecut în patrimoniul statului, la data prezentei decizii penale”.

Mai multe articole despre:
Ovidiu Tender condamnare RAFO Onești Tender