Orban: Guvernul trebuie să corecteze problemele semnalate în PNRR, e prioritate ZERO
Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat vineri că guvernuli trebuie să aducă de urgență corecturile solicitate de Comisia Europeană în Planul Național de Redresare și Reziliență. Orban a precizat că de rapiditatea cu care se mișcă premierul și echipa sa depinde lansarea investițiilor majore propuse pentru finanțare europeană.
“Comisia Europeană tramsite observații, arată ce trebuie rectificat, acest dialog permanent între CE si guvern va continua, dar trebuie să fie prioritatea ZERO pentru Executiv să completeze PNRR în conformitate cu observațiile primite, astfel încât planul nostru să fie aprobat cât mai repede", a afirmat Ludovic Orban.
"Sigur că, în ultimă instanță, premierul este răspunzător, iar în materie de PNRR sunt convins că va mobiliza toti actorii implicați pentru a face corecturile solicitate și pentru a face ca planul să fie funcțional", a mai precizat liderul PNL.