MENIU

Orban, acuzații grave la adresa Avocatului Poporului: ”Sluga care şterge pantofii PSD!”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, l-a criticat, sâmbătă, pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, afirmând că acesta este "sluga care şterge pantofii PSD". 

"Din păcate, în România nu mai există Avocat al Poporului, este sluga care nu face altceva decât să şteargă pantofii PSD", a spus Orban, la Consiliul Naţional al PNL.

El a precizat că PNL a sesizat Avocatul Poporului pe 12 ordonanţe de urgenţă, amintind între altele OUG 4 care stabileşte pentru angajatori obligaţia de plată a contribuţiilor şi a celorlalte părţi către stat. "Este o măsură discriminatorie, neconstituţională", a spus Orban.

Liderul PNL a criticat faptul că Avocatul Poporului, în loc să sesizeze CCR, "s-a apucat să întrebe Guvernul, patronatele şi sindicatele".

Orban a precizat că PNL va ataca la CCR această Ordonanţă, după ce va trece de Parlament.

El a criticat şi OUG 60, despre care a susţinut că "face o ticăloşie" - sub aparenţa intenţiei de a proteja persoanele cu dizabilităţi majorează fiscalitatea pentru firme.

"Multe alte tâmpenii sunt în ordonanţele respective împotriva cărora ne vom lupta în Parlament şi pe care noi le vom ataca la CCR", a spus Orban.

La Consiliul Naţional al PNL participă peste 700 de delegaţi. La şedinţă vor fi aprobate modificări la Statutul partidului şi la regulamentele de organizare şi funcţionare ale mai multor foruri liberale şi va fi ales un nou vicepreşedinte pe domeniul sănătate, muncă, familie şi protecţie socială, în locul Sulfinei Barbu care a devenit membru în Colegiul CNSAS.

Mai multe articole despre:
PSD Ludovic Orban avocatul poporului Victor Ciorbea