Orașul din România în care aproape jumătate dintre mașini au în parbriz legitimație de handicap VIDEO
Legitimația de handicap lipită pe parbrizul mașinii a devenit „o necesitate” pentru a putea parca gratuit absolut oriunde. Aproape jumătate dintre mașinile din orașul Arad au așa ceva lipit pe parbriz.
Astfel, aproximativ jumătate dintre autoturismele parcate în zona centrală a municipiului Arad folosesc carduri speciale pentru persoane cu handicap care îi scuteşte pe şoferi de plata taxei de parcare.
Prima dată au sesizat cetățenii acest lucru în luna octombrie 2023, iar acum au constatat și reprezentanţii administraţiei locale, care vor să oprească fenomenul şi au dispus verificarea tuturor acestor legitimaţii.
Viceprimarul Aradului Lazăr Faur a declarat marţi, 19 martie 2023, că la un control făcut în zona ultracentrală a numărat că din 250 de autoturisme parcate, 111 aveau postată pe parbriz o legitimaţie specială pentru persoane cu handicap. Unele sunt de lux sau chiar maşini sport.
„Este absolut jenant, tu, om sănătos, să te foloseşti de o legitimaţie de handicap ca să nu plăteşti 2 lei parcarea. Am solicitat Poliţiei Locale să verifice valabilitatea tuturor legitimaţiilor şi vom face razii mai dese dacă este nevoie”, a declarat viceprimarul.
Acesta a precizat că verificarea a făcut-o pe o lungime de aproximativ un kilometru pe bulevardul Revoluţiei, între Biserica Roşie şi Teatru Clasic „Ioan Slavici”.
Motivul pentru care există atâtea legitimații ar fi găsirea cu greu a unui loc de parcare în timpul orelor de lucru, în centrul Aradului.
În luna octombrie 2023, unul dintre arădeni sătul să tot „dea ture”, fără succes, a început să studieze dacă mașinile parcate pe centrul orașului sunt în regulă. Două zile la rând s-a plimbat printre ele și a constatat că din 30 parcate, 26 au expuse legitimații de handicapat.
„Nu pot să cred că toți cei care le conduc suferă vreun handicap. Am constatat că sunt mașini parcate lângă instituții. Noi, ceilalți, nu mai avem loc”, a fost mesajul arădeanului.
Autpritățile spun că unii dintre posesorii de drept ai legitimaţiilor le-au copiat şi le-au pus pe mai multe maşini ale membrilor familiei, în timp ce alţii ar fi falsificat aceste ecusoane.
O oră de parcare în centrul orașului costă 2 lei dacă se scoate tichet de la parcometre şi 2,59 lei dacă se achită prin aplicaţii online.