Orașul care ar putea elimina impozitul pe clădiri. Cine sunt românii care vor beneficia de această decizie
Un proiect de lege al Primăriei Ploiești prevede scutirea anumitor agenți economic de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pentru o perioadă de trei ani.
Un proiect de hotărâre, ce se află pe ordinea de zi a ședinței din 29 ianuarie a Consiliului Local Ploiești, prevede scutirea de plata impozitului pe clădiri și terenuri a anumitor agenți economici pentru perioada 2024-2026. Firmele doritoare trebuie însă să îndeplinească anumite condiții și să depună toate documentele anual, până la data limită stabilită inițial.
Scutiri de impozit pentru anumiți agenți economici din Ploiești
Mai exact, proiectul propune acordarea de facilități fiscale pentru investițiile realizate de societățile comerciale care își desfășoară activitatea în parcurile industriale din municipiul Ploiești. Aceste facilități constau în scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pentru perioada 2024-2026.
Pentru a beneficia de ajutorul de minimis, agenții economici trebuie să îndeplinească mai multe condiții:
- să își desfășoare activitatea într-un parc industrial înființat în baza Legii 186/2013;
- să prezinte un studiu de fezabilitate și un plan de investiții;
- să nu intre în categoria „întreprinderilor în dificultate”;
- să nu aibă emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat;
- ajutorul total solicitat nu poate depăși plafonul de 200.000 de euro per solicitant, respectiv 100.000 de euro în cazul societăților de transport de mărfuri.
Care este termenul de depunere al documentelor
Firmele din Parcul Industrial Ploiești care doresc să beneficieze de acest ajutor de minimis trebuie să depună toate documentele până la data de 20 ianuarie a fiecărui an în care se aplică această procedură. Cum pentru acest an data de 20 ianuarie a fost depășită, termenul propus este pe 28 februarie, conform proiectului de hotărâre care urmează să fie dezbătut luni de Consiliului Local Ploiești. Programul se va derula până la data de 31 decembrie 2026.
Potrivit estimărilor făcute de autoritățile locale din Ploiești, aproximativ 20 de agenți economici din Parcul Industrial ar putea beneficia de aceste prevederi. Pe durata celor trei ani, ajutorul total acordat ar urma să fie de circa 650.000 de euro, respectiv 3.233.490 lei, defalcat în anii 2024, 2025 și 2026.
În perioada 2014-2023, 12 agenți economici din Ploiești au beneficiat de scutiri de la plata impozitelor pe clădiri și terenuri. Potrivit documentației publicate de Primăria Ploiești, ajutorul de minimis s-a ridicat la peste 5.972.000 lei.