MENIU

Oprea: Guvernul României, total angajat în lupta împotriva criminalității cibernetice

Oprea: Guvernul României, total angajat în lupta împotriva criminalității cibernetice

Vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat în cadrul Summitului Regional de Securitate Cibernetică organizat, luni, la Palatul Parlamentului, că Guvernul este "total angajat" în lupta împotriva criminalității cibernetice, arătând că acest fenomen poate genera riscuri la adresa securității naționale.

"Atât Guvernul României, cât și eu personal, conducerea Ministerului de Interne suntem total angajați în lupta împotriva criminalității cibernetice, fenomen infracțional care alimentează, la rândul său, foarte multe riscuri, vulnerabilități, crize la adresa securității naționale. În ceea ce ne privește, Ministerul Afacerilor Interne acordă o atenție deosebită cooperării operative în domeniul combaterii criminalității organizate, în special destructurării rețelelor infracționale care comit delicte în sfera criminalității informatice", a afirmat Oprea.

Acesta a apreciat, în discursul său, cooperarea dintre ofițerii români de poliție și agenții FBI, dar și contribuția "semnificativă" pe care o aduce România la nivelul Europol în domeniul securității cibernetice.

"România, prin demersurile întreprinse, reprezintă un pilon de stabilitate și securitate în regiune. Subliniez atât asumarea de către țara noastră a rolului de națiune coordonatoare a Fondului NATO pentru Securitate Cibernetică din Ucraina, cât și interesul nostru de a deveni un punct nodal în acest domeniu în regiune", a adăugat vicepremierul.

Pe de altă parte, Gabriel Oprea a arătat că Bucureștiul rămâne "un promotor consecvent al consolidării relațiilor transatlantice ca vector național, regional de democrație, stabilitate și securitate".