OMS nu exclude că noul coronavirus s-ar putea transmite și prin aer
Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut că ,,există informații emergente” privind răspândirea prin aer a noului coronavirus. ,,Am discutat despre posibilitatea răspândirii pe calea aerului şi prin aerosoli drept una dintre căile de transmitere a virusului", a declarat, într-o conferinţă de presă, Maria Van Kerkhove, expert tehnic al OMS în timpul pandemiei.
Un alt expert tehnic al OMS pentru prevenirea şi controlul infecţiilor, Benedetta Allegranzi, a precizat că ,,există dovezi emergente despre transmiterea pe calea aerului a noului coronavirus”, dar că nu este o concluzie definitivă. "Posibilitatea transmiterii prin aer în spaţiile publice - în special în condiţii foarte specifice, precum spaţiile aglomerate, închise, slab ventilate, care au fost deja descrise - nu poate fi exclusă. Totuşi, dovezile trebuie centralizate şi interpretate, iar noi vom continua să sprijinim acest demers", a adăugat expertul OMS la conferința de presă de la Geneva, potrivit hotnews.
Maria Van Kerkhove a anunţat că OMS va publica, în zilele următoare, un comunicat ştiinţific care va prezenta toate modurile cunoscute de transmitere a SARS-CoV-2. "Este nevoie de un pachet complet de intervenţii pentru a putea să stopăm transmiterea virusului. Acest pachet include nu doar distanţarea fizică, ci şi folosirea măştii sanitare atunci când aceasta este potrivită pentru anumite spaţii, în special acolo unde distanţarea fizică nu poate fi respectată şi în special pentru angajaţii din domeniul medical", a spus reprezentantul OMS.
Potrivit datelor furnizate de OMS, virusul Sars-Cov-2 se transmite în primul rând prin mici picături de secreţii expulzate din nasul şi gura unei persoane infectate, care ajung apoi foarte repede pe sol. Evaluările Organizației în privinţa riscului de transmitere a virusului sunt esențiale pentru politicile din domeniul sănătății ale Guvernelor din întreaga lume.
Precizările făcute marți de experții OMS au fost făcute în contextul în care sute de oameni de știință au cerut Organizației să îşi actualizeze ghidul de recomandări despre felul în care se transmite maladia respiratorie COVID-19.