Omar Hayssam, refuzat din nou de judecători. Rămâne în arest, dar poate face o nouă cerere de eliberare în octombrie
Tribunalul Olt i-a respins sirianului cererea de eliberare condiționată din închisoare. Asta după ce, în noiembrie 2023, primise încă o soluție nefavorabilă la contestații. Omar Hayssam execută la Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 de ani de închisoare.
Sirianul primise o decizie nefavorabilă şi la Judecătoria Moreni în luna noiembrie, pe care a contestat-o la Tribunalul Dâmboviţa, fără succes însă. Decizia tribunalului este definitivă.
Potrivit hotărârii magistraţilor, Hayssam poate face o nouă cerere de eliberare în luna octombrie.
Omar Hayssam are mai multe condamnări la activ: 24 de ani în dosarul "Manhattan", în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice; 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak; 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", trei ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", precum şi doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
În anul 2006, Omar Hayssam a fost eliberat condiţionat, după ce i-a convins pe judecători că este grav bolnav, susţinând că are cancer în faza terminală. El a reuşit să fugă din România, fiind adus în ţară abia în anul 2013.