Olena Zelenska, mesaj la un an de RĂZBOI: „Sărbătoriți un an de rezistența la agresiune”
Vineri, Ucraina nu se va gândi la împlinirea unui an de la invazia rusă, ci la un an de rezistență de succes, a declarat Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean, potrivit Reuters.
„Un an de război în toată regula este o dată teribilă de marcat. Pentru că este un an de atac, agresiune și crime, de iad”, a spus ea.
Vineri, 24 februarie, marchează începutul celui de-al doilea an a ceea ce Rusia a numit o „operațiune militară specială” în Ucraina, un conflict care a ucis zeci de mii de oameni, a distrus orașe și a forțat milioane de oameni să fugă.
„Astăzi nu comemorăm un an de război, ci sărbătorim un an de rezistență la agresiune, un an de curaj, un an de asistență reciprocă și de salvare reciprocă, un an de umanitate și un an de prietenie”, a declarat Zelenska.
„Sunt sigură că în curând vom putea împărtăși cu voi cel mai valoros lucru - victoria. Victoria noastră comună”, a mai spus ea.