Oficialii se tem de o supraîncărcare a rețelei energetice naționale. Ce ne recomandă Comandamentul de Vară pentru Sectorul Energetic
Comandamentul de Vară pentru Sectorul Energetic a discutat mai multe măsuri imediate, dar și recomandări adresate populației, pentru a evita supraîncărcarea rețelei energetice naționale.
Astăzi, 15 iulie 2024, s-a întrunit Comitetul Ministerial pentru Sectorul Energetic, în contextul perioadei deosebit de călduroase prin care trecem. În cadrul întâlnirii au fost analizate mai multe subiecte: Situația actuală din sistemul energetic național; impactul condițiilor meteorologice și soluțiile necesare; Evoluția consumului și producției pe termen scurt și mediu.
Măsuri imediate impuse în urma Comitetului:
- Monitorizarea Permanentă a Rețelelor: Am intensificat monitorizarea rețelelor de distribuție a energiei pentru a detecta și remedia rapid orice incident. Echipele tehnice sunt în alertă pentru a interveni prompt în caz de avarii.
- Coordonare cu Operatorii de Distribuție: Suntem în contact constant cu operatorii de distribuție pentru a asigura o gestionare eficientă a consumului de energie și a preveni eventualele supraîncărcări.
- Creșterea Capacității de Producție: În cadrul Comandamentului de Vară am solicitat Dispeceratului Energetic Național, precum și centralelor electrice să fie pregătite să funcționeze la capacitate maximă pentru a face față cererii crescute de energie.
În același timp, reprezentanții Comandamentului de Vară au făcut unele recomandări pentru toți consumatorii:
- Eficientizarea Consumului de Energie: Încurajăm cetățenii să utilizeze energia electrică cu responsabilitate, evitând consumul excesiv în orele de vârf de seară (18:00 - 22:00); Recomandăm utilizarea aparatelor electrocasnice mari (mașini de spălat, uscătoare, etc.) în afara acestui interval;
- Utilizarea Responsabilă a Aparatelor de Aer Condiționat: setați termostatele aparatelor de aer condiționat la o temperatură constantă moderată, de aproximativ 24-26°C, pentru a evita suprasolicitarea rețelei.
“În cadrul Comitetului Ministerial pentru Sectorul Energetic am cerut creșterea producției de energie din toate sursele, în principal producția în bandă, pentru a putea face față consumului mai mare din această perioadă.
La nivelul Departamentului Energetic Național avem experți de top. În această perioadă, cu precădere, se monitorizează atent producția și consumul, iar echilibrul sistemului este prioritate zero. Pot apărea avarii punctuale, locale, iar operatorii de distribuție sunt pregătiți să intervină. Dar nu se pune problema unor întreruperi pe scară largă a furnizării de energie electrică.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Ministerului Energiei, Transelectrica - Dispeceratul Energetic Național (DEN), OPCOM, ANRE, Transgaz, principalii producători și distribuitori. Ministerul Energiei va continua să monitorizeze situația și să ia toate măsurile necesare pentru protecția sistemului energetic național, garantând furnizarea continuă și sigură a energiei electrice.
România săracă. Aproape jumătate dintre femei ar putea avea pensie minimă