Oficiali europeni analizează starea drumurilor din România, direct din avion
O delegaţie de oficiali europeni a venit în România ca să inspecteze starea drumurilor. Nu din maşină, ci din avion. Specialiştii din Comisia de Transport ai Parlamentului European au fost invitaţi de europarlamentarul Marian Jean Marinescu, într-un schimb de experienţă.
Din documentele pe care le-au văzut până acum, şi-au făcut o părere - nu ar merge nici cu motocicleta, nici cu bicicleta pe drumurile de la noi. De drumuri care se repară în ani de zile sau lipsa autostrăzile, nici vorbă.
Am vrut, am intenţionat, tocmai ca să aratăm ce înseamnă la noi drumurile, am intenţionat să mergem cu maşina de la Bucureşti, să ajungem undeva către Sibiu, Timişoara, ori Sibiu-Cluj, însă ne-am dat seama că vom pierde foarte multă vreme şi nu vom vedea foarte, foarte puţin, spune Marian Jean Marinescu, europarlamentar PNL.
Despre Master Planul General al României se discută de mai bine de doi ani. Autorităţile spun că l-au modificat din nou şi că, la mijlocul lunii aprilie, ar trebui prezentat Guvernului, iar mai apoi ar urma să ajungă pe masa aleşilor.
"Au trebuit updatate nişte lucruri, actualizate nişte lucruri. Au fost o mulţime de erori materiale, de calcule, de inconsistenţe.", spune Dan Costescu, ministrul Transporturilor
Lipsa pistelor pentru biciclete este o altă bubă a României, spun cei de la Parlamentul European. În prezent, în Bucureşti, spre exemplu, sunt în jur de şapte kilometri de piste, iar cei mai mulţi sunt pe Calea Victoriei.
"Vă cer să faceţi mai mult pentru turismul pe bicicletă. Pot să vă spun că în Serbia, când au semnalizat pistele de bicicletă, în 2008, erau 500 de turişti pe bicicletă anual, iar după patru ani au avut 13.000 de astfel de turişti anual. Ştim cu toţii că turiştii cu bicicletă cheltuiesc 35 de euro pe zi, iar cei cu maşină doar zece euro. Aşadar, vă rog să faceţi asta, iar data viitoare voi veni cu bicileta şi voi fi şi mai entuziasmat decât până acum.", spune MICHAEL CRAMER, preşedinte Comisia de Transport şi Turism, Parlamentul European.
La finalul vizitei, aceştia vor face un raport privind situaţia drumurilor din ţara noastră pe care-l vor discuta la Bruxelles.
România deţine cea mai mică reţea de autostrăzi pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Doar 2,4 centimetri de autostradă pe cap de locuitor. Mai exact, în ţara noastră sunt aproximativ 700 de kilometri de autostrăzi, iar în Germania, spre exemplu, 12.600, în Franţa aproape 11.000, iar Italia peste 6.600.
Potrivit Master Planului General de Transport, pe care Comisia Europeană şi-a dat deja acordul, în România se vor construi, până în 2030, 1.200 de kilometri de autostrăzi, precum şi 1.900 de kilometri de drumuri expres, naţionale şi variante de ocolire. Costul total al acestora fiind estimat la 26 de miliarde de euro.