MENIU

Oficial SUA: „Pandemia COVID-19 devine o pandemie a nevaccinaţilor”

Pandemia se transformă într-una a oamenilor nevaccinați. Foto/Profimedia

Oficiali americani din domeniul sănătății au declarat că, în momentul de față, varianta Delta a Covid-19 a devenit dominantă și face ravagii în zonele unde sunt foarte mulți oameni care nu s-au vaccinat.

Numărul noilor cazuri de COVID-19 a crescut în SUA cu circa 70% în ultima săptămână, iar decesele cu circa 26%, focare de COVID-19 apărând în special în zone ale ţări cu rate reduse de vaccinare, a precizat la un briefing de presă Rochelle Walensky, directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

''Aceasta devine o pandemie a nevaccinaţilor'', a remarcat ea, adăugând că 97% dintre persoanele spitalizate în SUA cu COVID-19 sunt nevaccinate.

Aproximativ 1 din 5 noi cazuri de COVID-19 confirmate în SUA sunt în statul Florida. La nivel naţional, media zilnică din ultima săptămână depăşeşte 26.000 de noi cazuri.

Varianta Delta, care este semnificativ mai contagioasă faţă de tulpina originală, a fost detectată în peste 100 de ţări şi este acum dominantă la nivel global, a spus la rândul său renumitul expert american în boli infecţioase Anthony Fauci, care a atenţionat că ''ne confruntăm cu o variantă formidabilă''.

Prin urmare, şefa CDC i-a îndemnat pe americanii ce încă nu s-au vaccinat să o facă, subliniind că vaccinurile Pfizer şi Moderna s-au dovedit în mod special a fi eficace contra variantei Delta.

Coordonatorul preşedinţiei SUA pentru gestionarea crizei COVID-19, Jeff Zients, a menţionat la acelaşi briefing de presă că Statele Unite dispun de suficiente doze de vaccin pentru administrarea unei a treia doze, dar încă se fac analize pentru a determina dacă este nevoie de această doză de consolidare.