Octavian Jurma, despre valul 4 în România: 1.500 de cazuri noi pe zi, la deschiderea școlilor. VÂRFUL va fi în jur de 5.000, în octombrie
Un nou avertisment al specialiștilor despre valul 4 de coronavirus Delta! Medicul și cercetătorul Octavian Jurma revine cu un mesaj alarmant: în România se va ajunge până în octombrie la cel puțin 5.000 de cazuri de COVID-19 pe zi.
“Cel mai optimist scenariu realist pe care l-am contemplat pana acum este ca valul 4-Delta va fi la fel de grav ca valul 3-Alpha. Orice alt scenariu anuntat de politicieni a fost doar "o declaratie politica", adica newspeak pentru "minciuna", fara nici o baza in realitatea obiectiva doar in imaginatia colectiva. Astfel, era clar încă din iulie că vom atinge în cel mai fericit caz 1.500 pe cazuri la deschiderea școlilor și la fel de clar că acest nivel nu va fi în niciun caz vârful cum susțin încă autoritățile. În cel mai optimist scenariu, încă realist, vârful va fi în jurul a 5.000 de cazuri pe zi în octombrie”, a scris Octavian Jurma.
Medicul precizează că pentru a se derula această variantă optimistă a epidemiei de coronavirus ar fi trebuit ca „accelerația pandemiei să scadă în medie cu 10% pe săptămână, până la vârf, iar când accelerația devine negativă, intrăm în panta descendentă. Acest lucru s-a întâmplat după recordul de acceleratie epidemica de 66% din saptamana 19-25 iulie 2021”.
“Din păcate, săptămâna trecută, accelerația nu a scăzut de la 46% la 42%, așa cum prevedea scenariul optimist, ci a urcat la 60%. Acestă evoluție era deja anunțată de cuplarea eșecului campaniei de vaccinare cu triumful campanie de relaxare, dar toți ne rugăm ca un miracol să țină pandemia pe șine. Acum suntem obligați să contemplăm atât scenariul pesimist-realist în care valul 4-Delta va arăta la fel de rău ca valul 2, cât și scenariul de coșmar în care valul 4-Delta va produce un număr la fel de mare de cazuri ca valul 2, însă într-o perioadă de două ori mai scurtă”, potrivit cercetătorului.
De asemenea, Octavian Jurma este de părere că numărul de cazuri foarte grave care se vor acumula va fi mult mai mare decât cel al noilor cazuri, iar internările de la ATI va ajunge la 250 de cazuri chiar din această săptămână și la 500 în prima săptămână din septembrie, apoi la 1.000 în săptămâna deschiderii școlilor, la 13 septembrie.
Acesta trage un semnal de alarmă legat de lipsa paturilor de Teraie Intensivvă pentru COVID-119 în România.