Octavian Jurma, avertisment tulburător despre impactul școlilor - când se așteaptă revenirea la 10.000 cazuri Covid pe zi
Medicul Octavian Jurma vorbește, într-o postare pe Facebook, despre impactul revenirii tuturor elevilor la școală, începând cu 10 ianuarie și face o serie de previziuni cu privire la evoluția numărului de cazuri.
Aproape toate județele din România au semne de creștere ale indicatorilor pe termen scurt și mediu care se vor reflecta în incidența oficială tot în această săptămână, a scris Octavian Jurma într-o postare pe Facebook:
"Omicron ante portas!
Valul 5-Omicron a debutat săptămâna trecută în forță, egalând sau depășind recorduri pandemice.
În primul rând avem egalat recordul din valul 4-Delta pentru cea mai mare creștere săptămânală a numărului de cazuri (88% în săptămâna S38 1319 septembrie). Diferența este că acest record este înregistrat la debutul valului 5, în vreme ce la debutul valului 4 am avut o creștere de 40%.
O altă evoluție îngrijorătoare este că raportul luni/duminică este de peste 100% și în această săptămâna. De obicei valorile de luni (care reflectă testările de duminică) sunt sub nivelul zilei de duminică anterioare (care reflectă testările de sâmbătă).
Săptămâna trecută acest raport s-a inversat cu un nou record pandemic de 162% iar în această săptămâna recordul a fost din nou depășit cu 183%. Astfel valoarea de azi (luni, 3 ianuarie 2022) în loc să fie mai mică decât cea de duminică (2 ianuarie), este cu 80% mai mare!
Dacă se păstrează și raportul de 1:2 între valorile de luni și marți, înseamnă că mâine (marți, 04 ianuarie 2022) am putea depăși deja 3,000 de cazuri pe zi, cu aproape 2 săptămâni mai repede decât cea mai optimistă prognoza de din decembrie.
Să sperăm că este un artefact de raportare, dar dacă mâine depășim 3,000 de cazuri însemna că și trendul de săptămâna trecută trebuie să ne îngrijoreze suplimentar. Săptămâna trecută maximul săptămânal nu a fost atins marți cum se întâmplă de obicei ci vineri (31 decembrie 2021) la o valoare cu 50% mai mare.
Putem presupune că în zilele de Revelion doar testarea a scăzut nu și răspândirea virusului dar chiar și dacă luăm considerăm o creștere conservatoare de 50% peste valoare de mâine (marți), rezultă că săptămâna se poate închide la peste 4,500 cazuri pe zi (dacă putem testa atât de repede).
De săptămâna viitoare vom vedea și impactul școlilor și e posibil să revenim în zona de 10,000 cazuri pe zi înainte de 20 ianuarie!
Curba internărilor în spitale va fi vizibilă însă doar cu 1-2 săptămâni mai târziu, așadar e nevoie să fim rezervați cu aparență că și la noi valul Omicron produce mai puține spitalizări până la finalul lunii ianuarie, când mă aștept că spitalele să fie lovite de valul de îmbolnăviri.
Aproape toate județele din România au semne de creștere ale indicatorilor pe termen scurt și mediu care se vor refleca în incidența oficială tot în această săptămână. Incidența oficială e calculată la 14 zile și se raportează cu 3 zile întârziere. În 3 zile Omicron poate dubla numărul de cazuri și ar trebuie să trecem la raportarea imediată la 7 zile că să ținem pasul cu pandemia (evident nu se va întâmplă asta).
Din păcate, continuă să vină confirmări că numărul de internări pediatrice este în medie de 4x mai mare decât în timpul valului Delta. Chiar dacă această poate fi o reflectare a faptului că Omicron este de 4x mai infecțioasă decât Delta, rezultă tot că vom avea de 4x mai mulți copii în spitale decât în valul 4-Delta.
Nici spitalele, nici politicienii și nici părinții din România nu sunt pregătiți pentru un astfel de șoc după ce am fost intoxicați cu miniciuni negaționiste mai bine de 1 an de zile.
Veste bună, foarte bună, este că încă îți poți proteja copiii de boală prin vaccinare", a scris Octavian Jurma, pe Facebook.