MENIU

Obiceiul toxic care otrăveşte fructele şi legumele. Toţi facem asta, dar nu ştim cât e de periculos

Obiceiul toxic care otrăveşte fructele şi legumele. Toţi facem asta, dar nu ştim cât e de periculos

Este deja o obișnuință ca atunci când te duci să cumperi legume și fructe să le pui în acele sacoșe de plastic, pe care le ai fie tu, fie vânzătorul.

Însă acesta este unul dintre cele mai neinspirate lucruri pe care ele poți face atunci când mergi la cumpărături. Și, dincolo de faptul că sunt neinspirate, sunt și cât se poate de nocive pentru organism. Da, acest gest simplu îți poate da peste cap toată viața. Iată de ce!

Sunt până la urma sacoșele de plastic nocive pentru fructe și legume? Răspunsul este un DA, categoric. Din nefericire, folosirea plasticului atunci când vine vorba de lucrurile sau alimentele pe care le achiziționăm a devenit atât de înrădăcinată, încât o altă soluție pentru acest lucru ni s-ar părea peste mână sau cel puțin ciudată.

Pe lângă poluarea cu plastic pe care o vedem și o simțim  pe pielea noastră, se pare că plasticul nu este bun nici pentru a transporta alimentele în el. În primul rând, pentru că este enervant de folosit. El tinde să sufoce și să capteze hidratarea și prospețimea fructelor și legumelor, dându-ți peste cap intenția de a le păstra proaspete pentru mai mult timp. Mai grav, s-a demonstrat științific cum că produsele care sunt stocate în pungi de plastic tind să absoarbă toxinele folosite în fabricare pungilor, ceea ce duce la dezechilibre hormonale, probleme cu sarcina și alte tipuri de probleme de sănătate, vizibile în timp.

Citeşte continuarea pe elli.ro.

Mai multe articole despre:
sacoşe sacoşe plastic