Oasele atribuite unui militar român înmormântat în Valea Uzului sunt de origine animală, anunță presa ungară
Controversele privind Cimitirul de la Valea Uzului revin! Oasele considerate de unele organizaţii naţionaliste românești ca fiind ale celui de-al 150-lea militar român înmormântat în Valea Uzului sunt de origine animală, anunță luni agenția ungară de presă MTI, care susține că acestea au fost examinate de Institutul de Medicină Legală din Iaşi.
Oasele au fost examinate de Institutul de Medicină Legală din Iaşi iar despre rezultatele anchetei, Parchetul din Moineşti l-ar fi informat pe Zsolt Árus, preşedintele Fundaţiei Observatorul Secuiesc, mai scrie agenția MTI. Árus ar fi postat scrisoarea parchetului pe o reţea de socializare.
Agenția de presă amintește că Mihai Tîrnoveanu, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, a anunţat anul trecut, în data de 23 septembrie 2019, că Vasile Boboc, un vânător de comori cu detector de metale, a găsit, în imediata apropiere a cimitirului militar, oasele şi armamentul unui soldat român care a murit în Primul Război Mondial. Acestea au fost considerate ca fiind rămăşiţele celui de al 150-lea militar român îngropat în Valea Uzului.
Zsolt Árus a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că în această privinţă a solicitat informaţii de interes public de la o serie de instituţii ale statului român. Oficialii de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au confirmat că a fost ridicată muniţia de la faţa locului. Rezultatul oficial privind originea animală a oaselor a sosit luni (3 februarie - n.red.), notează MTI.
Agenția ungară de presă amintește că „într-un rezumat publicat în data de 12 iunie 2019, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, a clarificat că cei 149 de soldaţi români nu se odihnesc în cimitirul militar din Valea Uzului, pentru care Primăria Dărmăneşti a creat în cimitir o solă românească cu 50 de cruci de beton. ONCE susţine că 130 de soldaţi români au fost înmormântaţi la est de Valea Uzului, în Poiana Uzului, localitate care astăzi nu mai există. Rămăşiţele pământeşti ale acestor soldaţi au fost reînhumate, între cele două războaie mondiale, în cimitirul militar din Comăneşti, judeţul Bacău”.
Conform documentarului disponibil pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale, care este însoţit şi de fotocopiile documentelor de la acea vreme, sunt menţionaţi 11 soldaţi români îngropaţi în Valea Uzului, iar una dintre anexe conţine numele şi datele a şapte soldaţi presupuşi a fi români, potrivit aceleiași surse citate.
La sfârşitul lunii iulie 2019, comandantul Institutului şi Muzeului Militar din Ungaria a prezentat, la dezbaterea de la Tuşnad, câteva documente care atestă că nu toţi soldaţii consideraţi a fi români au fost români. Cinci dintre aceştia au luptat în armata ungară, iar în urma unui studiu anterior, s-a constatat că un alt soldat a luptat în armata rusă, mai scrie MTI.
În 6 iunie anul trecut, au izbucnit tensiuni la Cimitirul eroilor din Valea Uzului între români și maghiari. Câteva zeci de români au intrat cu forța în cimitirul închis cu lacăt și păzit de membri ai comunității maghiare, care au vrut să interzică accesul românilor. După ce românii au rupt poarta cimitirului și au intrat în incinta, iar membrii comunității maghiare au plecat sub protecția jandarmilor, preoții români au ținut o slujbă de comemorare a eroilor.