MENIU

O țară din Europa va începe vaccinarea antiCOVID a personalului medical în noiembrie

O țară din Europa va începe vaccinarea antiCOVID a personalului medical în noiembrie

Veste bună pentru personalul medical din Marea Britanie! Autoritățile din Sănătate au anunțat că sunt pregătite să înceapă distribuirea vaccinului Oxford AstraZeneca anti-Covid19 începând de lunea viitoare, potrivit HotNews, care citează media internaționale. 

Surse medicale au relatat pentru ziarul britanic The Sun că angajații unui spital major din Londra au fost informați că vor primi primele doze ale vaccinului dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Oxford în parteneriat cu compania farmaceutică AstraZeneca începând din 2 noiembrie. 

Vaccinul este încă testat dar un efort major a fost dispus pentru a avea un spital cunoscut la nivel mondial pregătit imediat ce acesta primește undă verde, The Sun relatând că dispune informații potrivit cărora alte teste clinice au fost sistate temporar la spitalul respectiv și toate resursele pregătite pentru a vaccina mii de angajați sanitari.

Spitalul va fi unul din primele din lume care va vaccina personalul medical împotriva coronavirusului.

Potrivit unor informații publicate duminică de un alt ziar britanic, conducerea spitalului George Eliot din Warwickshire „a fost înștiințată să se pregătească pentru demararea unui program de vaccinare împotriva Covid a personalului la începutul lunii decembrie”.

Departamentul de Sănătate al Regatului Unit (NHS) a anunțat noaptea trecută că „NHS are o istorie de a livra programe de vaccinare și va lucra cu partenerii din sistemul de sănătate pentru a asigura că un vaccin anti-Covid-19 va putea fi livrat în siguranță și eficient”.

„Un vaccin împotriva Covid-19 va fi livrat doar după ce a fost demonstrat ca fiind sigur și eficient în urma testelor clinice robuste și aprobat de către autoritatea de reglementare independentă”, au anunțat reprezentanții NHS, potrivit sursei citate.