MENIU

O tânără mamă și-a lăsat copilul să MOARĂ de foame - Femeia a petrecut 6 zile. Ce pedeapsă a primit

Caz inuman în Marea Britanie

Caz uluitor în Marea Britanie! O tânără mamă și-a lăsat fetița de nici doi ani singură, pentru a petrece de ziua sa de naștere, șase zile. În acest timp, copilul a murit de foame. Acum, femeia a fost condamnată la nouă ani de închisoare. 

Acuzațiile vizează anul 2019. Atunci, Verphy Kudi, care avea 18 ani, a decis să își lase fetița de un an și 10 luni singură acasă mai multe zile, timp în care și-a serbat ziua sa de naștere la Londra și Coventry.

Date din anchetă, stabilite în urma imaginilor de pe camerele de supraveghere din blocul în care locuia femeia, în Brighton, arată că fetița a fost lăstă singură cinci zile, 21 de ore și 58 de minute. 

Când a revenit și și-a văzut copilul, tânâra a sunat la numărul de urgență și a spus că ”bebelușul ei nu se trezește”. Potrivit personalului de la ambulanță care a ajuns la fața locului, aceasta era ”incoerentă și complet zăpăcită”.

La spital, unde a fost constatat și decesul, medicii au stabilit că fetița a murit de înfometare, răceală, dezhidratare severă și numeroase erupții pe piele, apărute din cauza scutecului murdar.

Mai mult, în fața instanței, mama inconștientă a negat faptele, susținând că nu a fost plecată decât la Londra, călătorie în care și-ar fi luat și copilul cu ea.

Judecătorii au decis însă să o condamne la nouă ani de închisoare pentru neglijență, potrivit BBC.