MENIU

O tanără gravidă refugiată din Ucraina a pierdut sarcina la Galați

Sursa foto: Arhivă

O tânără din Ucraina, în vârstă de doar 17 ani, aflată în primul trimestru de sarcină, a ajuns, marţi, cu ambulanţa la Maternitatea ”Buna Vestire” din Galaţi, ea pierzând însă sarcina, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit medicilor, starea pacientei este stabilă, ea fiind sub supraveghere la unitatea spitalicească, iar cauza probabilă a pierderii sarcinii a fost indicată acumularea de oboseală şi stres din ultimele zile.

Impresionată de cazul tinerei din Ucraina, un cadru medical de pe ambulanţa care a adus-o la maternitate, s-a întors cu îmbrăcăminte şi alimente pentru aceasta.

La Maternitatea din Galaţi a ajuns şi o altă gravidă din Ucraina, în vârstă de 23 de ani. Tânăra a venit la spital pentru un control, acuzând contracţii şi dureri. În acest caz, medicii au constatat că fătul este bine, iar sarcina nu se află în pericol.

Reprezentanţii Maternităţii ”Buna Vestire” din Galaţi au transmis că sunt disponibili pentru a acorda asistenţă medicală atât în caz de urgenţă cât şi în regim programat tuturor femeilor din Ucraina care vor avea nevoie, programări putând fi făcute şi telefonic, la numărul 0236.413.131. 

Mai multe articole despre:
gravida refugiata ucraina sarcina pierduta razboi