O tânără de 26 de ani din Argeș și-a luat singură cadou de Crăciun: a furat zeci de mii de euro dintr-o cutie de valori a tatălui său
O tânără în vârstă de 26 de ani din judeţul Argeş a fost reţinută şi riscă să îşi petreacă sărbătorile după gratii după ce a furat zeci de mii de euro şi zeci de mii de lei dintr-o cutie cu valori care aparţine tatălui său. Iniţial, speţa a fost deschisă ca având autor necunoscut, iar după ce a constatat cine este suspect în cazul furtului, tatăl şi-a menţinut plângerea.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că un bărbat din Argeş a reclamat la Poliţie faptul că, după o perioadă în care a fost în vacanţă, la întoarcerea acasă a găsit o cutie metalică pe care o păstra într-un dormitor având încuietoarea forţată, iar din cutie lipseau sume importante de bani.
Fiica bărbatului, în vârstă de 26 de ani, s-a dovedit a fi principalul suspect în cazul furtului.
„În urma probatoriului administrat s-a stabilit că o femeie de 26 de ani ar fi sustras dintr-o cutie de valori a tatălui său, sumele de aproximativ 63.000 de euro şi 50.000 de lei”, informează, duminică, reprezentanţii Poliţiei judeţene Argeş.
Sursele judiciare au precizat că iniţial speţa a fost deschisă ca având autor necunoscut, iar ancheta a arătat că fiica păgubitului este principalul suspect. Pentru că nu ar fi prima dată când are astfel de probleme cu fiica sa, bărbatul a decis să îşi menţină plângerea.
Sâmbătă, femeia a fost reţinută de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti. În cursul zilei de duminică, ea va fi prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei alte măsuri preventive. Tânăra este cauzată de comiterea infracţiunii de furt calificat săvârşit între membri de familie.