MENIU

O senatoare SUA compară invazia lui Putin cu campania lui Hitler în Rusia

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut, prin invadarea Ucrainei, „cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider de după intrarea lui Hitler în Rusia”, a declarat la Bucureşti senatoarea americană democrată Jeanne Shaheen

"Vladimir Putin va face tot ce va putea pentru a încerca să distragă atenţia de la faptul că a făcut cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider de la intrarea lui Hitler în Rusia (în Al Doilea Război Mondial - n.r.). A crezut că lumea va sta deoparte şi va lăsa Ucraina să cadă. Însă a întărit NATO. A crezut că ucrainenii nu se vor lupta, dar ei s-au luptat mult mai bine decât ruşii", a afirmat Jeanne Shaheen la o întâlnire cu jurnalişti români.

Ea a precizat că, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, în Germania, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, a fost prezentă cea mai mare delegaţie a Congresului SUA din istorie, cu politicieni din ambele camere ale legislativului şi de la ambele formaţiuni, Partidul Democrat şi Partidul Republican.

"Atât liderul democrat din Senat, cât şi liderul republican din Senat au exprimat ferm sprijinul pentru Ucraina şi interesul de a face tot ce putem pentru ca ei să primească ajutorul de care au nevoie pentru a câştiga războiul. Vicepreşedinta (Kamala Harris, vicepreşedinta SUA - n.r.) a spus acelaşi lucru. Dacă Vladimir Putin se aşteaptă ca NATO să se destrame şi ca Occidentul să renunţe la Ucraina, mai bine se gândeşte din nou", a mai spus ea.

La rândul său, Durbin a afirmat că, în discursul despre starea naţiunii susţinut marţi, Putin a încercat să rescrie istoria, "aşa cum au făcut şi sovieticii".

"Putin a anunţat astăzi că NATO este cea care l-a atacat pe el. Însă noi ştim mai bine. Ucraina nici măcar nu este o naţiune membră a NATO. Evident, o sprijinim. Am văzut luni de zile cum Putin a trimis echipamente şi trupe la graniţă, pregătind o invazie neprovocată în Ucraina. Încă o dată, Rusia, aşa cum au făcut şi sovieticii, încearcă să rescrie istoria. Nu le va merge. Lumea a văzut la televizor cum se desfăşoară această dramă, a văzut realitatea a ceea ce a făcut Putin", a declarat el în cadrul aceleiaşi întâlniri cu jurnalişti români.

"Ce am văzut că se întâmplă din cauza agresiunii lui Putin în Ucraina este oribil. Măcelărirea în masă a unor oameni nevinovaţi la Bucea, Izium şi în multe alte locuri ne trezeşte amintiri amare din Al Doilea Război Mondial. Procurorul General al Ucrainei are astăzi 65.000 de cazuri, gata a fi deschise, de crime de război comise de ruşi şi de Vladimir Putin. Aşa că acuzaţia acestuia (Putin - n.r.) că noi suntem provocatorii mi se pare dezgustătoare. Trebuie tras la răspundere pentru asta. Într-un astfel de moment din istorie, trebuie să dăm dovadă de unitate, tărie şi hotărâre. Nu ştiu când se va termina acest război, dar când văd că ucrainenii se luptă pentru viaţa lor, pentru pământul lor, pentru casele şi familiile lor, sunt mândru să fiu alături de ei ca american şi sunt mândru că poporul român ni s-a alăturat în acest efort. Împreună vom învinge", a mai spus el.

Jeanne Shaheen şi Dick Durbin, membri democraţi ai Senatului SUA, au încheiat marţi în România un turneu în Europa, care a mai cuprins participarea la Conferinţa de Securitate de la Munchen şi o vizită în Georgia. În România, unde s-au aflat pentru prima dată, ei au vizitat baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu şi s-au întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă.

Cei doi politicieni americani democraţi au fost promotorii unei legi care a fost adoptată anul trecut în Congres şi care cere administraţiei de la Washington să stabilească o strategie pentru regiunea Mării Negre. Potrivit celor doi, strategia ar urma să fie stabilită în prima jumătate a acestui an şi ar trebui să includă aspecte care ţin de securitate şi apărare, dezvoltare economică, dar şi întărirea principiilor şi valorilor democratice.

Potrivit lui Jeanne Shaheen, deşi ideea unei strategii pentru zona Mării Negre a apărut înainte de războiul din Ucraina, invazia rusă a scos în evidenţă importanţa acestei regiuni. "Nu am făcut suficient în trecut pentru a ne gândi care ar trebui să fie strategia noastră în regiune", a spus democrata, care este preşedinta Subcomisiei pentru Europa şi cooperare regională de securitate din Comisia de Relaţii Externe a Senatului.

Cei doi membri ai Senatului SUA au subliniat de asemenea şi importanţa strategică a Republicii Moldova, evidenţiind că susţinerea pe care Occidentul o acordă Ucrainei în faţa invaziei ruse este şi un semnal pentru Putin că nu trebuie să ia ca ţintă şi alte state.

"Ne temem că ambiţia lui Putin trece dincolo de Ucraina. Republica Moldova este un exemplu clasic. Este o ţară care, geografic, se află lângă Ucraina şi lângă un aliat NATO (România - n.r.), aşa că este o ţintă tentantă. Trebuie să îi transmitem clar lui Putin că agresiunea din Ucraina îl va costa un preţ dur. Se întâmplă deja şi se va întâmpla în continuare. Nu trebuie să spunem că NATO nu are nicio responsabilitate şi are trebui să lase Ucraina să se apere singură, pentru că temerea noastră este ca Putin să nu folosească aceeaşi strategie şi faţă de alte ţări nevinovate. Mă uit la Moldova şi mă gândesc că se află într-o situaţie geografică vulnerabilă. Sper că nu se va întâmpla nimic de acest fel, dar acesta este motivul implicării NATO în războiul din Ucraina", a declarat Dick Durbin.

La rândul ei, Jeanne Shaheen a explicat că o parte din gândirea care stă în spatele întăririi flancului estic al NATO prin trimiterea de trupe suplimentare a fost determinată de "recunoaşterea ameninţării pe care o reprezintă Putin şi Rusia pentru ţările din Europa de Est", avânt ca scop întărirea capacităţilor de descurajare.

Ea a mai spus că prezenţa trupelor americane în România, "cele mai apropiate de războiul din Ucraina dintre toate trupele pe care le au SUA", ar trebui să fie un mesaj de descurajare pentru liderul de la Kremlin în cazul în care acesta s-ar gândi ca Republica Moldova să fie următoarea lui ţintă.