MENIU

O recepţioneră de hotel face dezvăluiri şocante! Ce fac angajatele fără ca turiştii să ştie

O recepţioneră de hotel face dezvăluiri şocante! Ce fac angajatele fără ca turiştii să ştie

Puţine lucruri se petrec întâmplător într-un hotel şi aproape totul depinde de comportamentul clienţilor la Recepţie, locul în care se dau camerele în funcţie de diverşi factori precum tipul de şedere, orientarea camerei, etajul sau serviciile extra.

Iată ce dezvăluie, în cartea sa "Heads in Beds", Jacob Tomsky, care a lucrat mai mulţi ani în hoteluri de lux din New Orleans şi New York, potrivit one.ro.

Lipsa de politeţe din partea clientului se poate întoarce împotriva lui pentru că "întotdeauna există o cameră mai proastă decât cea repartizată". Recepţionerul o ştie foarte bine, cunoscând la perfecţie camerele mai puţin comode sau cu probleme privind baia, telefonul sau televizorul, spune Tomsky.

Faptul de a vorbi la telefon în timp ce se face check-in-ul sau de a-l tutui pe recepţioner ar putea avea consecinţe negative. Potrivit lui Jacob Tomsky, prima impresie şi buna educaţie constituie uşa de intrare pentru a obţine o cameră bună.

Altceva este dacă rezervarea s-a făcut de pe vreun site optându-se pentru oportunităţile "de ultimă oră" sau pentru reduceri. Jared Simon, cofondator al "Hotel Tonight", afirmă că hotelurile sunt "interesate şi satisfăcute să facă reduceri, pentru că acest fapt le permite ocuparea unor camere care, altfel, ar rămâne goale". Aceste camere sunt cele care "au rămas" şi, chiar dacă s-ar insista la Recepţie, în mod normal nu se pot schimba.

De obicei, sunt camere duble care variază în funcţie de caracteristicile hotelului. Nu este acelaşi lucru dacă este vorba despre un hotel pe malul mării — unde camerele orientate spre mare vor fi mai scumpe — sau despre un hotel din oraş, cu preţuri mai mari la etajele superioare. Importantă este şi perioada, în sezon sau extrasezon.

În general, camerele sunt single, duble, matrimoniale, tip suite. Camerele single au un pat individual, mobilier de bază şi baie. Camerele duble diferă de cele single prin faptul că au două paturi, iar camerele matrimoniale au un pat matrimonial, care, în funcţie de categoria hotelului, poate fi pat dublu, pat "queen" sau "king" (mai mare). "Suite" este un apartament cu dormitor, living şi baie. Dormitorul are mobilierul de bază, cu două paturi individuale sau unul matrimonial.

Mai multe articole despre:
vacanţă hotel recepţioneră