MENIU

O primăriţă din România crede că e victima unor vrăji. Cum şi-a găsit maşina într-o dimineaţă

<p>Georgeta Popa, primarul din C&acirc;ndeşti</p>
<p>Georgeta Popa, primarul din C&acirc;ndeşti</p>

Declarație halucinantă a unui edil din sec. al XXI-lea! Georgeta Popa, primarul comunei dâmboviţene Cândeşti, spune că este victima vrăjilor, și asta deoarece şi-a găsit maşina "decorată" cu o furculiţă!

Edilul se consideră o persoană credincioasă şi afirmă cu optimism că "nu mor caii când vor câinii".

"Aşa consideră unele persoane că mă intimidează şi mă elimină din peisaj pentru a-mi lua locul. Celebra furculiţă a stat o perioada înfiptă într-un mormânt, după care s-a furişat fix sub maşina mea. Ce s-a mai chinuit 'biata de ea' până a reuşit să se instaleze acolo, scrijelind pe lângă o garnitură din cauciuc, ca mai apoi , să-şi facă treaba pentru care a fost aleasă. Numai că a greşit lăsând amprente şi pe ea şi pe maşină , aşa că fost ridicată şi stă acum într-un loc sigur, din care s-ar putea să se răzbune tocmai pe cei care au pus-o şi să-şi facă treaba, dar împotriva lor. În schimb, eu ştiu un lucru: am venit pe lumea asta din voia Domnului şi tot din voia Lui am să plec, lăsând în urma mea lucruri şi oameni frumoşi, dragoste, iubire şi preţuire de oameni. Doamne ajută!", a scris primăriţa pe o reţea de socializare, potrivit Adevărul.

Mai multe articole despre:
vrăji furculiţă georgeta popa