O pisică a adus acasă o pungă cu un conţinut neaşteptat. Proprietarul a chemat imediat poliţia
O pisică din suburbia St Paul din Bristol, Anglia, a adus acasă o pungă care pare să conţină droguri, potrivit Metro.
Proprietarul a găsit punga în pat dimineaţa, lângă pisică. La scurt timp după aceea a sunat la poliţie. Oamenii legii cred că în pungă se găsesc mici pachete de cocaină crack şi heroină.
Pisica a fost lăudată, pe pagina de Twitter a poliţiei, pentru captura făcută.
Conţinutul pungii este analizat acum la laborator. Deocamdată nicio persoană nu a fost reţinută în acest caz.