MENIU

O nouă țară europeană intră în „zodia roșie a coronavirusului” după creșterea masivă a infectărilor - RESTRICȚII fără precedent

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat vineri că întreaga ţară intră în „zona roşie” de sâmbătă, după creșterea-record a cazurilor de infectare cu noul coronavirus. 

 

În ultimele 24 de ore au fost raportate 13.632 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu 38 de milioane de locuitori. Numărul persoanelor infectate a urcat până la 228.318, dintre care 4.172 au murit. Rata de infectare raportată la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni se apropie de 300, ajungând la 271,5, iar rata de mortalitate este deja de 3 la 100.000 de locuitori, potrivit Centrului European al Controlului și Prevenirii Bolilor (ECDC).   

Astfel că se vor închide parţial școlile primare, cu excepţia primilor trei ani, pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea urmând să se desfăşoare online.

Piscinele şi cluburile sportive vor fi de asemenea închise, în timp ce restaurantele, cafenelele şi barurile vor putea vinde produse numai pentru consumaţie la domiciliu.

Stadionul naţional din Varşovia va deveni spital de campanie şi alte facilităţi de acest fel vor fi amenajate în ţară.

Anunțul a fost făcut de premierul Morawiecki, într-o conferință online, în care a cerut ca cei care pot lucra de „la distanţă să o facă” începând de săptămâna viitoare, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Premierul Poloniei le-a transmis persoanelor în vârstă de peste 70 de ani să rămână acasă şi a anunţat crearea unui „Corp de sprijin pentru seniori”, format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea.

Orice adunare va fi limitată la maxim cinci persoane, nunţile suspendate şi a fost restrâns numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici.

Jumătate din Polonia, în special marile oraşe şi împrejurimile lor, se află deja de o săptămână în „zona roşie”, unde populaţia este obligată să poarte mască în spaţiile publice pentru limitarea răspândirii virusului.

Premierul Morawiecki a spus că noile restricţii au fost elaborate în aşa fel încât „economia să funcţioneze mai rapid ca în primăvară”, când a fost instituită o izolare totală. Potrivit prognozei Fondului Monetar Internaţional, PIB-ul Poloniei ar urma să scadă anul acesta doar cu 3,6%.