O nouă super-putere a creierului uman. Medicii nu îşi explică ce au văzut
Un tratament nou, numit neurofeedback, a făcut minuni în cazul unei paciente.
În iunie 2007, Debbie Hampton a luat o supradoză de somnifere. A încercat vreme de ani de zile să fie o mamă și o soție bună, dar a simițit că nu a reușit deloc.
Nu a murit. A fost găsită, dusă la spital și salvată. "Eram distrusă. Am făcut prostie. Si, pe deasupra, mi-am distrus creierul", spune ea. După o săptămână de comă, diagnosticul medicilor a fost encefalopatie.
"Este termenul general pentru situația în care creierul nu mai funcționează corect", spune ea. Nu mai putea să înghită și nici să-și controleze vezica urinară, iar mâinile îi tremurau constant. Abia putea să vorbească.
"Nu puteam decât să scot sunete. Era ca și cum gura mi-era plină de bile. A fost șocant, pentru că ce auzeam ieșindu-mi pe gura nu se potrivea cu ce era în capul meu".
După o perioadă într-un centru de recuperare a început să se refacă treptat. Dar după un an nu a mai evoluat. "Vorbeam foarte greu și neclar. Gânderea și memoria erau încete. Nu aveam energia necesară pentru o viață normală. O zi bună pentru mine era aceea în care reușeam să scot toate vasele din mașina de spălat", potrivit Efemeride.
În acea perioadă a încercat un tratament nou, neurofeedback. I s-a cerut să i se monitorizeze creierul în timp ce juca un joc simplu, controlându-și mișcările prin manipularea undelor cerebrale.
"După zece ședințe vorbirea s-a îmbunătățit". Schimbarea cea mare a avut loc în momentul în care i s-a cerut să citească un bestseller – "The Brain that Chenges Itself", a psihoterapeutului canadian Norma Doidge.
"Doamne, pentru prima dată mi s-a părut că pot să-mi refac creierul. Nu doar că era posibil, dar ținea de mine", scrie BBC.